Laura Codruța Kovesi este la un pas de șefia Parchetului European. Reacții în țară

27 februarie 2019, 20:21

Laura Codruța Kovesi s-a întors în țară imediat după votul din Parlamentul European.

Acest vot este pentru toți cetățenii români care au susținut lupta anticorupție și statul de drept, pentru toți procurorii din Romania și din Europa care lucrează sub presiune. Aștept decizia decidenților europeni. M-am înscris singură în această procedură. Nu am avut, nu am cerut, nu cer și nu aștept sprijinul guvernului de la București. (…) Sunt onorată de votul de azi, dar trebuie să așteptăm decizia care se va lua în consiliu și care este o decizie politică. Vă mulțumesc, au fost foarte importante încurajările”, a declarat Kovesi, pe aeroport.

Kovesi a fost prima dintre cei trei candidați la votul comisiei de justiție și libertăți.

Pentru europarlamentarii români miza a fost extrem de mare, așa că s-au mobilizat corespunzător. Ba chiar, la numărătoarea buletinelor au fost momente mai tensionate. Voturile au fost numărate de Monica Macovei, Maria Grapini, Judith Sargentini și Roberta Metsola.

În țară, fiecare a primit vestea în felul său. Întrebat în engleză de o jurnalistă străină cum comentează votul, Liviu Dragnea a avut un singur răspuns:  „I don’t speak English” (Nu vorbesc engleza). „Dar v-am auzit vorbind engleza!” – a venit replica jurnalistei.

Președintele Iohannis a aflat rezultatul din telefonul procurorului general Augustin Lazăr, la bilanțul ministerului public.  Augustin Lazăr: „A luat 26 de puncte. Doamne ajută!”

Procurorul șef al Parchetului European urmează să fie stabilit după negocieri între Parlamentul European și Consiliul Uniunii. Au rămas în cursă francezul Francois Bonhert și Laura Codruța Kovesi.

Săptămâna viitoare va fi stabilit calendarul procedurii.

Parchetul European își va începe activitatea la anul. Are ca misiune investigarea și aducerea în fața justiției  a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda și corupția.

Procurorul șef va avea un mandat de 7 ani, care nu va putea fi reînnoit.

Laura Codruța Kovesi a obținut cele mai multe voturi în Comisia LIBE, în procedura de selecție a unui procuror-șef european! Candidatul francez a obținut cu 4 voturi mai puțin

Audierile din Comisiile reunite pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) și buget (CONT) au avut loc marți seara

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite