Simona Halep s-a calificat în optimi la turneul de la Dubai, unde o întâlnește pe ucraineanca Lesia Tsurenko

19 februarie 2019, 15:33

Simona Halep, campioană în 2015 la Dubai, a obținut victoria într-o oră și 42 de minute. Fostul lider mondial s-a impus greu în setul 1, câștigat la tiebreak, în timp ce setul în doi  a obținut break-ul chiar în primul game. A servit apoi excelent, păstrându-și avantajul până la finalul meciului.

,,Este frumos să mă întorc aici, mă simt bine şi am amintiri extraordinare. Vin de fiecare dată cu plăcere şi cred că azi am jucat un tenis bun, am câştigat, aşa că sunt fericită că am trecut mai departe. Sunt un pic obosită şi toată lumea poate vedea asta. Am avut atât de multe meciuri grele, după FedCup şi cred că este greu din punct de vedere psihic. Vreau doar să rămân concentrată pentru fiecare minge şi să dau totul. Nu am făcut mult azi, dar a fost suficient ca să câştig. Le mulţumesc tuturor fanilor români şi celorlalţi, bineînţeles, e un sentiment plăcut să am o aşa susţinere oriunde merg şi, da, mă simt ca acasă. Şi la Ostrava a fost extraordinar şi vreau să le mulţumesc tuturor românilor că au venit şi au călătorit ca să ne susţină. Cred că ea (n.r.-Bouchard) a jucat mai bine decât în urmă cu câţiva ani, cred că e pe calea cea bună, sunt sigură că poate evolua bine din nou. A fost în Top 10 şi cunoaşte sentimentul, sunt sigură că dacă va munci din greu va reveni”, a declarat Simona Halep, la interviul de pe teren după victorie.

(w500) Simona Hal

În acest meci, românca a reușit 22 de lovituri direct câștigătoare față de 20 Bouchard și a făcut 23 de erori neforțate, față de 28 adversara ei.

(w500) Simona Hal

Simona Halep are acum 4-1 în meciurile directe cu Bouchard, care a câştigat singura confruntare în 2014 în semifinale la Wimbledon, cu 7-6 (5), 6-2. Simona s-a impus în celelalte trei întâlniri: în  2014 în optimi la Indian Wells,  6-2, 1-6, 6-4, şi la Turneul Campioanelor, 6-2, 6-3,  în 2018  în turul doi la Australian Open,  6-2, 6-2.

(w500) Simona Hal

În turul următor, sportiva din România o întâlnește pe ucraineanca Lesia Ţurenko, locul 23 WTA, care a eliminat-o marţi, în turul al doilea, pe chinezoaica Lin Zhu (107 WTA), 6-4, 6-7 (5-7), 6-3. Halep şi Ţurenko au fost adversare săptămâna trecută la Doha, românca impunându-se clar, 6-2, 6-3. Halep conduce cu 6-0 în întâlnirile directe cu  jucătoarea ucraineană.

Simona vine după o perioadă aglomerată, în care a jucat și câștigat două meciuri în Cupa Federației pentru România, în meciul contra Cehiei și a jucat finală la Doha, la sfârșitul săptămânii trecute.

Halep şi-a asigurat pentru calificarea în optimi un cec 29.695 dolari şi 105 puncte WTA.

(w500) Suporteri

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite