Medicul Gheorghe Burnei nu se poate întoarce în sala de operație. Primele explicații ale chirurgului

31 august 2017, 10:11

Decizia prin care magistraţii Curţii de Apel Bucureşti îi interzic medicului Gheorghe Burnei să profeseze în spitale de stat vine ca o lovitură pentru acesta.

Doctorul speră să se întoarcă în sala de operaţie de la Marie Curie şi să poată profesa cel puţin până la ieşirea la pensie.

Părinţii copiilor care au murit sau au avut de suferit după intervenţiile chirurgicale făcute de Gheorghe Burnei au primit vestea cu speranţa că li se va face dreptate.

Mulţi dintre părinţii care l-au acuzat pe medic de malpraxis au făcut o petiţie on line, cu mesajul „Nu dorim întoarcerea medicului profesor Gheorghe Burnei”. O părere împărtăşită şi de către foştii colegi, care au trimis un protest scris conducerii spitalului.

Sunt însă şi oameni convinşi de nevinovăţia medicului Burnei.

Procurorii consideră însă că există indicii clare că medicul Burnei a săvârşit infracţiuni contra vieţii în mod intenţionat. Potrivit unor surse judiciare, din dosar reiese că doctorul ar fi făcut experimente pe copii în peste 20 de cazuri. Şi ar fi luat bani de la familiile pacienţilor. Recent, într-o scrisoare deschisă, celebrul chirurg mărturisea că a trăit un coşmar în ultimele opt luni şi spune că totul este nedrept. Medicul a refuzat să facă alte comentarii ori de câte ori a fost contactat.

„Medicii ortopezi pediatri nu îl vor pe Gheorghe Burnei înapoi la Spitalul Marie Curie. Chirurgul face și el acuzații”

Ei au transmis conducerii unității medicale și Ministerului Sănătății că refuza orice colaborare cu doctorul Burnei, în cazul în care va reveni în spital.

Profesorul doctor Gheorghe Burnei a fost reținut la sfârșitul anului trecut și ulterior plasat în arest la domiciliu după ce a fost acuzat că ar fi luat mită de la părinții copiilor pe care îi opera.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite