Medicii nu vor să aleagă între stat și privat. Spun că profesia lor este una liberală și se încalcă și drepturile pacienților

10 aprilie 2018, 20:23

Florin Mihălţan conduce secţia de pneumologie a Institutului Marius Nasta din Capitală. Vine la spital în fiecare zi la ora 6 şi, de cele mai multe ori, pleacă în jurul orei 15. O dată pe săptămână lucrează şi într-o clinică privată. Aici, listele de aşteptare se întind pe 3 săptămâni, în timp ce la stat, pe două luni. Mihălţan crede că ar fi dificil ca medicii să aleagă unde să profeseze.

Mihai Ciochinaru a lucrat 30 de ani în Spitalul Militar din Capitală. De opt ani profesează doar în privat.

Raed Arafat susţine că, în primul rând, pacienţii ar avea de câştigat dacă medicii ar lucra doar la stat sau doar la privat.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor crede că dacă măsura ar fi implementată, bolnavii n-ar mai fi plimbaţi de la stat la privat pentru investigaţii şi consultaţii. Sunt însă şi dezavantaje ale propunerii, susţine Vasile Barbu.

Reprezentanţii spitalelor private atrag atenţia că profesia de medic este una liberală.

Ministrul Sănătăţii nu a comentat deocamdată propunerea lui Raed Arafat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă