Greva de la Societatea de Transport București va continua și sâmbătă. Negocierile dintre sindicaliști și primarul general au eşuat

21 ianuarie 2022, 07:03

ACTUALIZARE: Potrivit primarului Capitalei, greva va continua şi sâmbătă.

 

 

ACTUALIZARE: Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, încetarea grevei salariaţilor de la Societatea de Transport Bucureşti (STB), stabilind că aceasta este ilegală.

De asemenea, judecătorii au decis reluarea imediată a activităţii.

Hotărârea instanţei este executorie.

Tribunalul a admis în acest sens o solicitare a conducerii Societăţii de Transport Bucureşti (STB), care a contestat în instanţă greva declanşată de sindicalişti.

ACTUALIZARE: Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a vorbit, miercuri seara, despre situaţia de la STB cu reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov şi a răspuns apelului telefonic al prefectului abia joi dimineaţa pentru că „se făcuse târziu” şi atribuţiile acestuia sunt „limitate” în domeniul respectiv.

„Alaltăieri seară am vorbit cu foarte multă lume, pentru că anticipam criza care urma. Nu am vorbit şi cu doamna prefect, deşi am văzut apelul domniei sale, pentru că se făcuse târziu şi fiindcă domnia sa avea atribuţii limitate în această chestiune. Am vorbit cu Poliţia, cu TPBI, cu viceprimarul. Am vorbit cu foarte multă lume pentru a realiza acele lucruri de care bucureştenii aveau nevoie, adică să avem poliţişti în intersecţii ca să fluidizeze traficul şi să avem informare în staţiile de autobuz, troleibuz, tramvai că nu mai vin aceste mijloace de transport. Deci, am fost conectat. Şi cu domnia sa am vorbit la 6,00 dimineaţa, ieri”, a precizat primarul, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul STB.

ACTUALIZARE: O parte a şoferilor societăţii de transportul public din Ploieşti, SC TCE, susţine protestul angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) care sunt, vineri, în cea de-a doua zi de grevă.

Liderul Sindicatului Liber al Transportatorilor Profesionişti din Ploieşti, Sebastian Suditu, a declarat, pentru AGERPRES, că o parte a mijloacelor de transport circulă pe traseu cu luminile aprinse şi cu banderole la ştergătoare, iar pe partea din faţă au afişat mesajul „Membrii Sindicatului Liber al Transportatorilor Profesionişti din Ploieşti din cadrul TCE SA Ploieşti sunt solidari cu Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti”.

ACTUALIZARE: Directorul STB a cerut angajaților să reia lucrul și a precizat că nu își da demisia. S-a arătat dispus să înceapă negocierile pentru contractul colectiv de muncă, dar nu salariile vor fi primul punct.

„Concret, propun deschiderea negocierilor contractului colectiv de muncă, chiar începând cu ziua de luni. Astăzi voi retransmite acest lucru în atenţia sindicatului reprezentativ, condiţionând faptul că angajaţii trebuie să intre de astăzi pe traseu. Nu cred că cetăţenii trebuie să sufere doar pentru orgoliul unor lideri”, a afirmat Adrian Criţ.

Directorul general al STB a apreciat că angajaţii companiei au fost manipulaţi de conducerea sindicatului şi că vor suporta consecinţele regulamentului intern.

„Credeţi că cineva e capabil să răspundă şantajului? Suntem aici pentru a conduce eficient o societate şi pentru a cheltui cât mai puţini bani de la municipalitate. (…) Angajatul de rând, care a fost manipulat, suportă consecinţele regulamentului intern. O să aibă o pierdere salarială – să vedem ce scrie în regulamentul intern. Dar vreau să intre pe traseu. Cei care într-adevăr au promovat acest dezastru vor trebui să răspundă în faţa legii, să se întâmple ceva, pentru că nu e normal ca atunci când ne dorim ceva să blocăm bucureştenii, pe cei care ne oferă fondurile necesare pentru acest serviciu de transport”, a menţionat Adrian Criţ.

ACTUALIZARE: Primarul general al Capitalei Nicușor Dan i-a convocat la discuții pe șefii de autobaze și depouri astăzi, la ora 12.00

Nicușor Dan: Este o manifestare irațională. Să nu reiei lucrul în aceste condiții, riscând pierderea contractului de muncă și condamnare penală este o atitudine irațională pe care nu o înțeleg. I-am convocat la discuții pe șefii de autobaze și depouri astăzi, la ora 12.00. Le voi comunica că hotărărea noastră este mergem mai departe cu aplicarea hotărârii judecătorești și să aflu care sunt problemele. Esențială este respectarea legii.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a cerut Partidului Social Democrat să se pronunţe în ce priveşte greva de la Societatea de Transport Bucureşti.

Nicușor Dan: Cer PSD să se pronunțe, avem o grevă care paralizează Bucureștiul organizată de un consilier general PSD. Fie susține această manifestație fie îi retrage sprijinul politic domnului Petrariu.

La ora 7,00 au plecat executorii judecătoreşti care au afişat hotărârea judecătorească în jumătate din autobaze şi depouri. Discuţiile, negocierile urmează, Cine nu aplică o hotărâre judecătorească obligatorie săvârşeşte o infracţiune. Probabil că până la amiază, în mod oficial, toţi angajaţii STB vor avea hotărârea judecătorească pronunţată ieri”, a spus edilul general.

Nicușor Dan: Este un litigiu de fond și unul de urgență, fiecare cu fond și apel. Cel de ieri chiar dacă are apel fondul este executoriu. Din punct de vedere juridic, nu schimbă cu nimic decizia de azi față de cea de ieri, executorie. Noi am făcut azi acea informare din punct de vedere juridic. Azi la amiază ea va fi terminată. Atât direcția către sancțiuni administrative mergând până la desfacerea contractului de muncă, cât și direcția penală este deschisă. De-asta vreau să avem întâlnirea de la 12:00, vreau să fim raționali.

ACTUALIZARE: Brigada de Transport Rutier s-a autosesizat împotriva greviștilor care nu ar fi respectat Legea Dialogului Social și face cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Și Societatea de Transport București a făcut o plângere penală pentru nerespectarea legii.

ACTUALIZARE: Executorii judecătorești au afișat în autobaze și depouri, vineri dimineața, hotărârea judecătorească care a decis joi reluarea activității STB.

Suspendarea grevei de la Societatea de Transport Bucureşti (STB) decisă joi de instanţă nu a fost pusă în practică de sindicalişti, iar în prezent executorii judecătoreşti merg la sediul fiecărui punct de lucru pentru afişarea deciziei respective, a declarat, vineri, directorul general al STB, Adrian Criţ, care a adăugat că instanţa se va pronunţa vineri vizavi de legalitatea acestei acţiuni.

Ieri a existat o decizie pe baza unei solicitări de ordonanţă preşedinţială vizavi de suspendarea grevei. Din păcate, ca urmare solicitării unor lideri de sindicat nu au pus-o în practică. În momentul de faţă, executorii judecătoreşti merg la sediul fiecărui punct de lucru pentru afişarea deciziei respective, iar în cursul zilei de azi instanţa se va pronunţa vizavi de legalitatea acestei acţiuni. Consider că este o acţiune ilegală, consider că sindicatul reprezentantiv s-a implicat în aceasta, în condiţiile în care există pe surse deschise, publicul cunoaşte, implicarea unor lideri de sindicat pentru blocarea transportului public din Capitală. Opinia publică să susţină demersurile noastre de negociere cu reprezentanţii sindicatului reprezentativ pentru că această situaţie trebuie deblocată„, a spus Criţ la Digi 24.

El a transmis că situaţia transportului public din Capitală este la fel ca şi cea de joi, angajaţii refuzând să iasă în traseu. Criţ transmite că este deschis dialogului, empatizează cu angajaţii şi îşi cere scuze faţă de bucureşteni pentru evenimentele recente.

Din păcate, suntem în aceeaşi situaţie ca şi ieri. Suntem deschişi dialogului, empatizăm cu angajaţii care doresc să presteze serviciul de transport şi ne cerem scuze locuitorilor din zona metropolitană pentru evenimentele recente. Vom face tot ceea ce este posibil, suntem deschişi dialogului cu reprezentanţii Sindicatului reprezentativ astfel încât să deblocăm această situaţie. Există o sentinţă judecătorească, sentinţă care e executorie şi trebuie pusă în aplicare de urgenţă. Sincer, îmi doresc ca angajaţii să înţeleagă faptul că din cauza unor jocuri pe care unii liderii de sindicat le fac îşi periclitează chiar locul de muncă. Trebuie să fim conştienţi cu toţii că asa cum societatea are nişte obligaţii faţă de cetăţeni, datorită faptului că ei plătesc din taxele şi impozitele anuale serviciul de transport public local, aşa şi angajaţii noştri au obligaţie faţă de societate. Îmi doresc ca fiecare angajat să apeleze la conştiinţa proprie. Există deja pe traseu trei vehicule şi îmi doresc ca în continuare angajaţii noştri să vadă diferenţa între ceea ce comunică liderii şi ceea ce doresc cetăţenii„, a explicat şeful STB.

Întrebat despre faptul că sindicaliştii îi cer demisia ca să deblocheze această situaţie, Criţ a reiterat că prin Contractul Colectiv de Muncă, sindicaliştii nu pot face acest lucru, cum de altfel nici conducerea nu poate solicita revocarea unor lideri de sindicat.

„Contractul colectiv de muncă semnat de patronat şi de sindicat la articolul 75, alineat 1 este prevăzut că sindicatul nu poate solicita revocarea directorului general. De asemenea la articolul 75, alineat 2, directorul general nu poate solicita revocarea unor lideri de sindicat. Eu cred că cineva a încălcat cu bună ştiinţă contractul colectiv de muncă aplicabil în momentul de faţă. Cred că cineva trebuia să se gândească înainte să declanşeze această acţiune şi să nu o ia în nume personal, în condiţiile în care, din punct de vedere managerial, eu şi echipa de conducere ne-am dorit să eficientizăm această societate. Aceste lucruri sunt vizibile ca urmare a faptului că presiunea pe bugetul local este două treimi din ceea ce era la mijlocul anului trecut, iar aceste măsuri pe care le-am luat în ultima perioadă vor duce la finanţarea investiţiilor atât de necesare nouă, ca şi societate, cât şi bucureştenilor, investiţii în autobuze, troleibuze, tramvaie şi infrastructură”, a adăugat şeful STB.

Directorul STB Adrian Criț și primarul Capitalei Nicușor Dan s-a deplasat vineri dimineață la sediul STB, unde au avut discuții cu angajații și conducerea STB.

Şeful STB Adrian Criţ a spus că există în traseu în momentul de faţă doar trei vehicule şi face în continuare apel la angajaţi să înţeleagă situaţia în care se află bucureştenii, solicitându-le să iasă pe traseu.

Primarul general îi sfătuiește pe angajații STB să consulte un avocat și să nu mai asculte de liderii de sindicat.

Este o grevă organizată de sindicat și avem toate dovezile pe care le-am pus la Parchet. Avem mărturii de la oameni care au vrut să iasă în traseu și au fost amenințați de liderul de sindicat să nu o facă. Avem dovezi și cu liderul de sindicat care, astăzi, după decizia judecătorească a circulat din autobază în autobază să convingă oamenii că această hotărâre nu este aplicabilă. Adică, incitarea la nerespectarea unei hotărâri judecătorești, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Tribunalul București a suspendat joi greva STB și a dispus ”reluarea imediată a activității”

Nicuşor Dan a declarat că hotărârea judecătorească privind suspendarea grevei STB este definitivă şi cine vineri dimineaţă nu va ieşi pe traseu, la muncă, va răspunde.

Nicușor Dan a precizat că a evitat falimentul Societății de Transport București, care avea o datorie de 1,2 miliarde de lei. Acum, pierderile sunt la jumătate, iar datoriile sunt eșalonate pe cinci ani.

STB a anunţat joi seara că personalul implicat în proteste refuză să îşi reia activitatea, deşi instanţa a dispus suspendarea grevei, existând posibilitatea ca această grevă să continue şi vineri.

„Ca urmare a hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care instanţa de judecată dispune suspendarea grevei declanşate la Societatea de Transport Bucureşti STB SA şi reluarea de îndată a activităţii, angajaţii societăţii au obligaţia de a respecta decizia instanţei şi de a ieşi în traseu conform itinerariului şi foii de parcurs. Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-şi reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue şi mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariaţii STB SA pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de lucru. Desconsiderarea nevoilor bucureştenilor din zona metropolitană şi ignorarea cu bună ştiinţa a unei decizii judecătoreşti poate genera dosare penale pentru personalul implicat în această acţiune”, au semnalat joi reprezentanţii societăţii.

În războiul dintre angajați și conducerea STB victime au fost din nou bucureștenii care s-au descurcat cum au putut că să ajungă dimineață la locurile de muncă sau să-și ducă la școală copiii. Iar soluțiile pe care le-au avut la îndemână au fost costisitoare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă