Directorul STB: Greva din transportul public este ilegală în condiţii de pandemie şi vom sesiza tribunalul pentru suspendarea ei

Greva declanşată joi dimineaţa de sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) este ilegală şi vom sesiza tribunalul pentru suspendarea ei, a declarat directorul general al STB, Adrian Criţ, într-o conferinţă de presă.

20 Ianuarie 2022, 09:33 (actualizat 20 Ianuarie 2022, 11:36) Știrile TVR |

El a spus că la ora 8:00, oră de vârf în Bucureşti, ar fi trebuit să fie pe traseu 1.450 de vehicule - tramvaie, troleibuze şi autobuze - dar, din păcate, din cauza grevei declanşate de sindicalişti, nu circulă niciun vehicul STB pe străzile Capitalei.

"Greva declanşată în această dimineaţa este ilegală. Există conexiuni directe, pe surse deschise, prin care domnul Pietrariu, în calitate de lider de sindicat, alături de alţi lideri de sindicat, a provocat această grevă. Aceasta nu este o grevă ivită din senin, este o grevă ilegală în condiţii de pandemie, având în vedere că obligaţia legală era să scoată pe traseu măcar o treime din parc. (...) Există materiale şi documente, care vor sta la baza unei plângeri penale ce va fi îndreptată împotriva unor lideri care s-au implicat în acest lucru", a susţinut Adrian Criţ.

În opinia sa, angajaţii au fost manipulaţi de sindicat pentru a declanşa această grevă.

"Eu îmi doresc ca angajaţii să înţeleagă faptul că sunt în momentul de faţă manipulaţi de către sindicat. Eu înţeleg că angajaţii îşi doresc să îşi păstreze locurile de muncă. Şi noi ne dorim acest aspect. Bucureştenii nu trebuie să sufere. Bucureştenii trebuie să beneficieze de transportul de suprafaţă, ori, pentru asta (angajaţii STB - n. r.) trebuie să înţeleagă că sunt parte într-un contract individual de muncă şi trebuie să îşi respecte obligaţiile. Dacă doresc majorări salariale, trebuie să presteze activitatea. Sunt deschis de astăzi la orice negociere, am fost şi ieri deschis, am fost tot timpul", a mai spus şeful STB.

De asemenea, Criţ a menţionat că a transmis încă de la începutul anului invitaţia pentru intrarea în negociere a contractului colectiv de muncă, începând cu data de 15 februarie, dar nu a primit niciun răspuns la solicitarea sa, subliniind că bugetul de salarii al STB reprezintă în momentul de faţă circa 74% din total cheltuieli.

Întrebat câte vehicule trebuiau să fie pe traseu în această dimineaţă, directorul general al STB a răspuns că la ora actuală circulă doar concurenţa, deşi trebuiau să fie în jur de 1.450.

"Pe traseu în această dimineaţă, la ora de vârf, ora 8:00, trebuiau să fie 1.450 de vehicule - tramvaie, troleibuze, autobuze. Din păcate, în momentul de faţă circulă doar concurenţa noastră, concurenţă care ştie să eficientizeze. Sindicatul reprezentantiv nu şi-a dorit niciodată eficientizarea acestei companii. Trebuie să gândim la rece: avem nişte venituri ca urmare a unor prestaţii, prestaţii oferite bucureştenilor pentru care ei plătesc o sumă de bani din taxe şi impozite. Bucureştenii trebuie să aibă transport public, să beneficieze de toate condiţiile ca în orice Capitală europeană. Ei nu trebuie privaţi de acest lucru, în condiţiile în care plătesc acest serviciu", a susţinut el.

Potrivit sursei citate, o creştere cu 10% a salariilor în urma solicitărilor sindicale, poate fi realizată numai în anumite condiţii, respectiv dacă "sindicatul reprezentantiv acceptă eficientizarea instituţiei, acceptă externalizarea unor servicii care sunt păguboase pentru noi, care nu aduc calitate transportului public şi care în viitor pot fi efectuate cu un număr redus de personal".

"Nevoia de personal nu este în momentul de faţă de 10.600 de angajaţi pentru prestaţia existentă. Trebuie să spunem foarte clar şi răspicat: sunt circa 4.000 de şoferi de vehicule, la 10.600 de angajaţi. Suntem o companie de transport, nu suntem o companie de servicii sociale. Cineva trebuie să se gândească dacă doreşte să finanţeze în continuare o gaură neagră", a punctat şeful STB.

Criţ a menţionat că, în urma unor măsuri de eficientizare, bucureştenii plătesc către STB 75 de milioane de lei cu tot cu TVA pentru compensaţie şi diferenţa de tarif, iar în urmă cu câteva luni suma era mult mai mare, de 100 de milioane de lei plus TVA.

"Bucureştenii trebuie să se implice şi să solicite ieşirea pe traseu a vehiculelor. Avem nevoie de sprijinul opiniei publice, astfel încât ei să nu sufere. Doresc ca angajaţii STB să nu mai fie manipulaţi, doresc ca bucureştenii să beneficieze de transport public. Voi face tot ce este posibil, împreună cu municipalitatea, cu factorii de decizie, cu prefectura, ca angajaţii să intre pe traseu. Încercăm deschiderea negocierilor, vom sesiza tribunalul la ora 9:00, când se deschide vizavi, de această grevă ilegală, pentru suspendarea ei. Conform legii, în maxim două zile tribunalul trebuie să se pronunţe", a menţionat acesta.

Directorul STB a adăugat că va avea o întâlnire în această dimineaţă cu reprezentanţii municipalităţii şi va încerca să identifice canalele de discuţie cu angajaţii societăţii în diferite depouri şi autobaze pentru a ieşi pe traseu. Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 28°C
IASI 32°C 24°C
CLUJ 27°C 22°C
CONSTANTA 26°C 23°C
CRAIOVA 32°C 29°C
BRASOV 29°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI