Grevă a angajaților STB SA. Transportul în comun de suprafață este paralizat în Capitală. Conducerea STB: Întreruperea lucrului este o acţiune ilegală

Transportul în comun de suprafață din București este paralizat, niciun autobuz, niciun tramvai nu circulă după ce negocierile de miercuri dintre angajații STB și reprezentanții societății au fost fără rezultat.

20 Ianuarie 2022, 07:07 (actualizat 20 Ianuarie 2022, 14:34) Știrile TVR |

Tramvaiele, autobuzele și troleibuzele au rămas astăzi în depouri. Peste 1.000 de șoferi și vatmani nu au mai ieșit pe traseu și au continuat protestul început încă de ieri. Directorul general al STB a a mers să vorbească personal cu angajații și i-a rugat să reia activitatea.

Adrian Criț, directorul general al STB: Rugămintea mea este următoarea, ieșiți pe traseu pentru că nu vreau să fiți manipulați, credeți-mă o să aveți parte de toate drepturile!

În spatele acțiunii de protest s-ar afla o serie de motive, precum lipsa investițiilor necesare din partea conducerii, dar și lipsa unui contract de muncă colectiv.

Am transmis la începutul anului invitația pentru intrarea în negociere a CCM începând cu data de 15 februarie. Nu s-a răspuns la această solicitare, a spus Adrian Criț directorul general al STB.

Asupra STB plutește riscul intrării în insolvență, deoarece societatea are datorii către ANAF de aproape un miliard de lei și are de recuperat circa 1,4 miliarde de lei de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov.

Vasile Petrariu, liderul de sindical al STB: Oamenii au discutat și au decis să nu iasă pe traseu pentru că revendicările pe care noi le-am solicitat nu au fost soluționate, iar directorul general nu și-a prezentat demisia pentru că asta era soluția care putea dezamorsa acest conflict.

Oamenii sunt supăraţi în primul rând din cauza refuzului directorului general de a negocia un nou Contract Colectiv de Muncă, unul care să asigure şi o creştere minimă de salarii, plecând de la rata inflaţiei şi ceea ce se întâmplă cu preţurile, din cauza lipsei dialogului social cu actualul director general. Oamenii cer demisia directorului general. Directorul general a luat decizii unilaterale nu numai în ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă, dar şi în alte situaţii când a decis de capul dumnealui fără să se consulte şi cu noi, conform Contractului Colectiv de Muncă şi conform legii dialogului social, pentru că totuşi noi reprezentăm un sindicat cu peste 8.500 de membri, a afirmat miercuri preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu.

Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti a explicat că angajaţii sunt nemulţumiţi deoarece bugetul STB pe anul în curs prevede un fond de salarii mai mic decât cel de anul trecut.

Conducerea societăţii transmite că întreruperea lucrului este o acţiune ilegală şi nu se vor plăti orele nelucrate salariaţilor implicaţi.

De asemenea, STB SA se va adresa instanţei pentru a declara greva ilegală şi pentru recuperarea prejudiciului.

"Ca urmare a protestului ilegal al unor salariaţi din cadrul STB SA la îndemnul reprezentanţilor Sindicatului Reprezentativ, călătorii din zona metropolitană se găsesc în imposibilitatea de a utiliza pe durata grevei titlurile de călătorie achiziţionate, mai multe vehicule din parcul STB SA fiind blocate în depouri şi autobaze. Pentru a asigura continuitatea serviciului public de transport, fără a afecta călătorii în deplasările lor, STB SA a transmis o solicitare către TPBI, pentru ca în conformitate cu Contractul de delegare, să dispună, în măsura posibilităţilor, înlocuirea vehiculelor STB SA care nu sunt prezente pe linii conform programării, cu altele disponibile la ceilalţi operatori de transport din zona metropolitană", se menţionează în anunţul societăţii postat pe site-ul propriu.


Primarul Capitalei spune ca acțiunea angajaților STB este gravă si afectează mulți bucureșteni. Edilul îi acuză pe sindicaliști că nu au respectat legea dialogului social și se declară deschis la discuții, însă cu reprezentanți ai salariaților.

Oamenii care au încercat să ajungă la muncă în această dimineaţă sunt revoltaţi şi au fost nevoiţi să apeleze la firmele de taxi şi ride sharing, care au crescut tarifele.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 28°C
IASI 32°C 24°C
CLUJ 27°C 22°C
CONSTANTA 26°C 23°C
CRAIOVA 32°C 29°C
BRASOV 29°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI