Clădirea Kremlinului este neatinsă, dar rușii susțin în continuare că a fost atacată cu drone de ucraineni. Moscova se pregătește să celebreze Ziua Victoriei

4 mai 2023, 19:01

După acuzațiile Moscovei că Ucraina ar fi încercat să îl asasineze pe Putin cu două drone lansate asupra Kremlinului, au început să apară imagini și cu edificiul după presupus atac și pare neatins. Rușii susțin însă în continuare că a fost o tentativă de asasinare a lui Putin.

Moscova susține că Washingtoul s-ar afla în spatele atacului cu drone asupra Kremlinului. Mai mult, Dmitrii Peskov – purtătorul de cuvânt al lui Putin – afirmă că Statele Unite selectează țintele, iar Ucraina nu face decât să pună în aplicare planurile americane. Peskov a mai adăugat că a făcut aceste afirmații pe baza datelor obținute de serviciile de informații ruse.

Acuzații pe care SUA le resping cu vehemență. Șeful Consiliului de securitate de la Casa Albă a declarat că toate afirmațiile Rusiei în acest sens sunt false. De altfel, toți aliații occidentali pun la îndoială veridicitatea presupusului atac asupra Kremlinui.

Joseph Borell: „Cerem Rusiei să nu folosească acest presupus atac ca scuză pentru escaladarea războiului. Asta ne îngrijorează, ce resurse pot fi mobilizate ca efect al acuzaţiilor ruse pentru a justifica noi concentrări şi alte atacuri asupra Ucrainei.”

Secretarul de stat Antony Blinken: Am văzut relatările şi nu le pot valida. Pur şi simplu nu ştim. Apoi, aş primi cu rezerve orice vine de la Kremlin.

Președintele Zelenski a dezmințit ferm orice implicare ucraineană în incidentul de la Kremlin și a explicat de ce apar asemenea scenarii din partea rușilor: „Este foarte simplu. Rusia nu a repurtat nici o victorie. Putin nu-şi mai poate motiva societatea, nu mai poate trimite cu uşurinţă soldaţi la moarte, nu-şi mai poate motiva ţara deloc.”

Deocamdată, rușii au anunțat că vor sărbători Ziua Victoriei, 9 mai, ca și până acum. Adică, inclusiv cu un discurs rostit de Vladimir Putin și o paradă militară.

CITIȚI ȘI:

Şefa diplomaţiei franceze spune că presupusul atac cu dronă asupra Kremlinului este „cel puţin ciudat”

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite