Cinci suspecți în dosarul atentatului de la Istanbul au fost inculpați în Bulgaria. Potrivit televiziunilor locale, trei suspecți sunt originari din Republica Moldova

Atac la Istanbul
Atac la Istanbul
19 noiembrie 2022, 13:25

”Cinci persoane au fost inculpate pentru că l-au ajutat” să fugă pe unul dintre presupuşii autori, a declarat Siyka Mileva, purtătoare de cuvânt a procurorului general bulgar.

Rolul lor a fost logistic, a precizat ea. Parchetul bulgar a cerut plasarea în detenţie a 4 dintre suspecți.

Potrivit canalelor de televiziune locale, trei sunt originari din Republica Moldova, iar un altul dintr-o ţară arabă al cărei nume nu a fost precizat.

Şase persoane au fost ucise şi alte 81 rănite în explozia survenită duminica trecută, pe bulevardul Istiklal, din centrul Istanbulului.

Atacul terorist nu a fost revendicat.

Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), miliţia kurdă activă în Siria, au negat orice implicare în acest atentat.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă