Bilanțul Poliției și al Jandarmeriei după protestul AUR: bărbat cercetat pentru că avea asupra sa un cuțit și o secure, amenzi de zeci de mii de lei

3 octombrie 2022, 07:24

Liderii AUR au făcut mobilizarea şi au mers cu simpatizanţii din faţa Guvernului până la sediile partidelor aflate la guvernare şi înapoi.

Pe traseu au fost însoţiţi de un număr mare de jandarmi, de teamă ca manifestaţia să nu degenereze.

Protestul s-a încheiat puţin după ora 20.00.

VEZI și Protest antiguvernamental, în Capitală. George Simion: E protestul românilor nemulţumiţi

Jandarmii au întocmit un act de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, în urma depistării unui bărbat, participant la adunarea publică din Piața Victoriei, având asupra sa un spray iritant-lacrimogen.

De asemenea, polițiștii Capitalei au depistat un bărbat care avea asupra sa două arme albe. Acesta a fost condus la sediul secției, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru portul sau folosirea de obiecte periculoase.

Jandarmii au dat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 de lei.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, a transmis Jandarmeria.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a dislocat la eveniment două autospeciale de stins incendii și două ambulanțe SMURD, care au asigurat răspunsul prompt la solicitările cetățenilor.

Cinci persoane au necesitat asistență medicală din partea pompierilor paramedici. Trei au fost transportate la spital pentru investigații amănunțite. Afecțiunile diagnosticate de medici: probleme respiratorii, lipotimie și leziuni ușoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă