Zeci de români au protestat la Ambasada Finlandei din Capitală. Ei susțin lupta unei mame căreia i-au fost luați copiii

21 mai 2017, 18:29

Chiar în timpul protestului de la Ambasada Finlandei, participanţii i-au transmis direct Cameliei Smicală mesaje de susţinere şi încurajare.

Camelia Smicală se luptă de doi ani să îi ia înapoi pe cei doi copii ai săi, Mihai şi Maria, plasaţi în două centre separate din Finlanda. Mama îi poate vedea odată la 3 săptămâni, timp de o oră şi jumătate.

Minorii au fost luați de stat după ce femeia a divorţat de soţul finlandez şi a vrut să se întoarcă în ţară.

Filmarea dramatică în care micuţii sunt smulşi de lângă mama lor a şocat o lume întreagă.

Şeful comisiei pentru românii din afara ţării va discuta la finalul lunii cu autorităţile finlandeze despre acest caz.

Şi Ministerul Afacerilor Externe a avut ieri o reacţie. Pe pagina oficială, arată demersurile făcute pe lângă statul finlandez, pentru repatrierea copiilor în România. Nu au dat însă rezultate, pentru că atât copiii, cât şi mama acestora, au cetăţenie finlandeză.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite