Număr record de turiști în România. Se estimează că numărul acestora va depăși 12 milioane până la finalul anului

2 decembrie 2017, 20:11

 

Peste 2,6 milioane de turiști străini ar putea ajunge în România până la finalul anului, un număr record, spun specialiștii în turism.

Dintre europeni, germanii și italienii au fost cei mai interesați de frumusețile țării noastre. Bucureștiul, Moldova și Transilvania au atras peste 130 de mii de turiști francezi, dar și maghiari.

În medie, un turist străin a petrecut  în România mai puțin de două zile în primele 9 luni ale anului, după cum au calculat autorii unui studiu recent.

De la începutul anului, România a atras și peste 300 de mii de turiști asiatici.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă