Discuții pentru modificarea legii Jandarmeriei. Proiectul PSD: jandarmii ar putea face reţineri, percheziţii de autovehicule, audieri de persoane

18 august 2018, 18:42

Liberalii lucrează la un proiect de lege prin care forțele de ordine să poată fi pedepsite mai ușor atunci când comit abuzuri.

Ludovic Orban, președintele PNL: „Am format un grup lucru (…) pentru a pregăti până la începutul sesiunii parlamentare o modificare a legii, care să permită cu adevărat sancționarea celor vinovați de încălcarea legii”.

Cei de la USR propun ca jandarmii să aibă uniforme inscripţionate vizibil cu un număr de identificare, astfel încât cei care încalcă legea să poată fi uşor reperaţi.

Însă cei din arcul puterii susţin un proiect de lege aflat deja în dezbatere parlamentară, care ar acorda tocmai astfel de atribuţii Jandarmeriei.

Potrivit acestuia, jandarmii ar putea face reţineri, percheziţii de autovehicule, audieri de persoane şi alte acţiuni specifice poliţiei judiciare.

Dorel Căprar, preşedintele comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor: „Este necesară o modificare a legii Jandarmeriei (…) Să trecem mai multe  atribuţii în partea  jandarmilor. (…) Dacă i-am susţine cu toţii atât legislativ, cât şi executiv (…) cred că jandarmii ar avea puterea să intervină  în aşa fel încât să nu le fie frică că li se fac plângeri penale, că ajung  pe la parchetele militare„.

PSD a depus proiectul în Parlament la începutul anului trecut, după protestele privind Ordonanţa 13.

Acesta este susținut în totalitate și de Jandarmerie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite