Zone din 22 de judeţe, sub Cod galben de vânt puternic până marţi dimineaţa

Zone din 22 de judeţe vor intra de luni dimineaţa sub un Cod galben de intensificări ale vântului, care vor putea depăşi la rafale 90 - 120 km/h, la altitudini de peste 1700 de metri, iar în restul teritoriului de 55 - 65 km/h, conform unei atenţionări emise duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

02 Ianuarie 2022, 11:54 (actualizat 02 Ianuarie 2022, 11:54) Știrile TVR |
cod galben de vânt / FOTO: Agerpres

Astfel, în intervalul 3 ianuarie, ora 8:00 - 4 ianuarie, ora 10:00, la munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70 - 80 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1.700 metri), rafalele vor depăşi 90 - 120 km/h şi temporar va ninge viscolit.

Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55 - 65 km/h.

Meteorologii avertizează că intensificări ale vântului, cu viteze de 45 - 55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului.

Judeţele avertizate total sau parţial sunt: Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VREMEA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 29°C
IASI 30°C 28°C
CLUJ 29°C 27°C
CONSTANTA 27°C 27°C
CRAIOVA 25°C 29°C
BRASOV 26°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI