Ziua Statelor Unite, sărbătorită la București. David Muniz: România lasă o amprentă pozitivă asupra lumii. Premierul Ciucă: SUA rămân cel mai apropiat aliat militar al nostru

Ziua Statelor Unite ale Americii este sărbătorită astăzi la Ambasada SUA din Bucureşti. Statele Unite se mândresc să numească România prietenă și aliată. Este mesajul pe care l-a transmis insărcinatul cu afaceri al SUA la București. Iar România este şi va rămâne un susţinător ferm al unităţii transatlantice, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

01 Iulie 2022, 20:05 (actualizat 01 Iulie 2022, 23:37) Știrile TVR |

David Muniz, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, a declarat, vineri, la recepţia de Ziua Independenţei, că "România lasă o amprentă pozitivă asupra lumii", amintind în acest sens reacţia faţă de refugiaţii din Ucraina şi poziţia de la recentul Summit NATO de la Madrid, când "a oferit aliaţilor perspectiva unică şi nepreţuită a unui membru NATO de la graniţa cu naţiunea aflată sub atacul barbar al Rusiei".

"Sunt foarte mulţumit şi de faptul că România lasă o amprentă pozitivă asupra lumii. Da, cu siguranţă, în domeniul securităţii, în care acum este exportatoare de stabilitate, însă şi în două moduri care vorbesc direct despre bunătatea şi decenţa care caracterizează această ţară şi poporul său. Mă refer la disponibilitatea României de a acorda ajutor umanitar ţării vecine, aflată sub asediu, şi la succesul său lăudabil pe care l-a avut în combaterea traficului de persoane. Cunosc prea bine poporul român, trăiesc de câţiva ani aici şi în regiune de şi mai mult timp. Capacitatea românilor de a fi cu adevărat buni nu mă surprinde deloc", a spus diplomatul.

 

 

El a vorbit în detaliu de războiul din Ucraina şi de reacţia românilor.

"Recunosc, am fost uimit, mişcat, atât de reacţia oficială a României de a-i ajuta pe refugiaţii din Ucraina, cât şi de reacţia privată a atât de multor cetăţeni. Procesarea solicitărilor refugiaţilor, acordarea de ajutoare, eforturile de a simplifica cerinţele pentru acordarea dreptului de muncă şi dorinţa de a se asigura că nu se pierde o generaţie de elevi şi studenţi ucraineni, sunt, într-un singur cuvânt, 'admirabile'. Implicarea şi compasiunea de care dau dovadă românii de rând sunt o sursă de inspiraţie. Transportul oferit, acţiunile altruiste, donaţiile, grija - toate au întărit ceea ce eu şi atâţia alţii ştim deja: România este o ţară măreaţă, plină de oameni buni", a spus Muniz.

Totodată, s-a referit la recentele decizii anunţate la Summitul NATO de la Madrid: "La reuniunea la nivel înalt, România a oferit aliaţilor perspectiva unică şi nepreţuită a unui membru NATO de la graniţa cu naţiunea aflată sub atacul barbar al Rusiei. Ne inspiră şi este uimitor să vedem prezenţa în creştere a unora dintre cele mai renumite unităţi militare americane, care colaborează cu aliaţii, cu o interoperabilitate aproape omogenă. Am menţionat Madrid şi sunt sigur că mulţi dintre voi ştiţi, în Spania, preşedintele Biden a anunţat că Statele Unite vor disloca un comandament de brigadă de luptă, în curând, în România."

De asemenea, a abordat şi chestiunea angajamentului SUA faţă de Tratatul care stă la baza Alianţei.

"Împreună, avansăm către o postură de descurajare şi apărare şi mai puternică. Prezenţa noastră reprezintă dovada că tratăm cu seriozitate angajamentele în materie de securitate şi că Statele Unite sunt întru totul pregătite şi capabile să îşi îndeplinească angajamentele luate sub incidenţa Articolului V, jurământul Muschetarilor", a punctat Muniz.

Diplomatul american  a apreciat că România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai Statelor Unite ale Americii: "În ceea ce priveşte prezentul, ar fi o neglijenţă din partea mea să nu revin la situaţia securităţii şi la Alianţa noastră. În urmă cu şaptezeci şi nouă de ani, naţiunile noastre erau în tabere diferite, în deflagraţia care atunci a dezbinat lumea în două. După cum ştim cu toţii, am continuat să fim duşmani ideologici în următoarele decenii, separaţi de încă o umbră criminală aruncată de Kremlin, impenetrabila Cortină de Fier. Şi cu toate acestea, astăzi, România este unul dintre cei mai puternici aliaţi ai Americii."

Premierul Nicolae Ciucă: România este și va rămâne un susținător ferm al unității transatlantice

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că Statele Unite ale Americii rămân cel mai apropiat aliat militar al României, la fel cum NATO rămâne principalul garant al păcii şi securităţii pentru toţi membrii săi, adăugând că salută decizia SUA de a suplimenta prezenţa trupelor americane în România cu încă 5.000 de militari, "dovadă concretă, oferită la momentul potrivit, privind soliditatea garanțiilor de care România beneficiază în cadrul Parteneriatului nostru Strategic."

Prim ministrul a mai spus că România "este și va rămâne un susținător ferm al unității transatlantice."

Discursul integral al premierului

 

 

Sărbătorim astăzi 246 de ani de la nașterea unei națiuni care, în timp, i-a inspirat pe mulți alții să-și urmeze calea spre autodeterminare, promovarea și protecția democrației și a drepturilor omului.

Asistăm astăzi, nu departe de granițele noastre, la lupta poporului ucrainean pentru propria libertate și pentru alegerile sale de politică externă și de securitate. Cu toții speram că războaiele în Europa sunt de domeniul trecutului; că am ajuns într-o etapă în care am devenit capabili să ne rezolvăm neînțelegerile pe cale exclusiv pașnică în cadrul forumurilor multinaționale și globale create în acest scop. Dar agresiunea neprovocată, ilegală și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei încearcă din nou să înlocuiască forța legii cu legea forței. Cel mai bun mod de a răspunde unei asemenea provocări este acționând împreună, uniți, ca o singură comunitate euroatlantică de valori și idealuri. România este și va rămâne un susținător ferm al unității transatlantice.

Anul 2022 marchează 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic care a deschis calea pentru aprofundarea cooperării dintre România și Statele Unite. Acest Parteneriat a jucat un rol important pentru aderarea României la NATO în anul 2004. SUA rămân cel mai apropiat aliat militar al nostru, la fel cum NATO rămâne principalul garant al păcii și securității pentru toți membrii săi.

Salut, cu această ocazie specială, decizia SUA de a suplimenta prezența trupelor americane în România cu încă 5.000 de militari, dovadă concretă, oferită la momentul potrivit, privind soliditatea garanțiilor de care România beneficiază în cadrul Parteneriatului nostru Strategic.

Un alt pilon important al parteneriatului nostru este cooperarea economică. Anul trecut, comerțul bilateral a atins un nou maxim istoric. Companii precum Bitdefender și UiPath, ambele fondate în România, și-au pus deja amprenta în SUA și sunt exemple ale potențialului și know-how-lui din România. Sperăm ca și alte companii românești să le urmeze în curând exemplul.

Doamnelor și domnilor,

Guvernul României este profund conștient că dezvoltarea relațiilor comerciale și creșterea investițiilor depind de un cadru legal clar și previzibil. Asigurăm condițiile necesare pentru ca întreprinzătorii să investească în țara noastră.

Faptul că în iunie Consiliul Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică a aprobat Foaia de parcurs pentru aderarea României la această organizație este, în opinia mea, o recunoaștere a progresului deja înregistrat în acest sens. Suntem recunoscători SUA pentru sprijinul constant și avem încredere că procesul de aderare la OCDE va fi accelerat în conformitate cu nivelul de pregătire al României de a deveni membru cu drepturi depline al organizației care prin membrii săi oferă 90 la sută din investițiile străine la nivel global.

Ca parte a angajamentului țării noastre și al Statelor Unite de a coopera pentru consolidarea rezilienței strategice transatlantice, Guvernul României va continua implementarea celor mai importante proiecte comune în domeniul energetic. Acest lucru va permite României nu doar să-și atingă independența energetică – aspect devenit și mai important în contextul geopolitic actual – dar ne va oferi și posibilitatea de a contribui la securitatea energetică regională. Proiectul celor două noi reactoare care urmează a fi construite la Cernavodă oferă oportunități semnificative de integrare a lanțurilor de aprovizionare europene și nord-americane.

Un al doilea proiect important implementat în parteneriat cu SUA se referă la centrala cu reactoare modulare mici (SMR) care urmează să fie instalată la Doicești, lângă Târgoviște. Decizia României de a participa la acest proiect va deschide piața regională pentru SMR și, cu sprijinul SUA, va consolida securitatea energetică la nivel regional și european. Salut, din nou, decizia anunțată de SUA pe 27 iunie privind cooperarea energetică dintre România și Statele Unite ale Americii, prin oferirea a 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare în România.

Pe lângă aceste două proiecte emblematice, România și SUA și-au intensificat cooperarea și în alte domenii care țin de energia regenerabilă. Cooperarea pe această linie va avea o contribuție importantă la eforturile României de punere în practică a angajamentelor în domeniul combaterii schimbărilor climatice.

Nu în ultimul rând, sunt convins că o mobilitate sporită între România și SUA va contribui în mare măsură la facilitarea relațiilor dintre oameni, cu beneficii clare pentru parteneriatele noastre comerciale și de afaceri. Guvernul României va continua să lucreze împreună cu omologii americani pentru ca aderarea la Programul de scutire de viză, care este un obiectiv comun atât al României, cât și al SUA, să devină posibil cât mai curând.

În concluzie, aș dori să spun că sper că progresele pe care le-am făcut până acum în cooperarea noastră se vor multiplica în anii următori și că Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite va continua să aducă o contribuție pozitivă semnificativă la nivel bilateral, regional și nivel transatlantic.

Happy 4th of July! Happy Independence Day!

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 25°C
IASI 16°C 21°C
CLUJ 15°C 19°C
CONSTANTA 19°C 21°C
CRAIOVA 20°C 22°C
BRASOV 14°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI