Ziua naţională a gastronomiei şi vinului românesc

Ziua gastronomiei si vinului românesc
Ziua gastronomiei si vinului românesc
6 octombrie 2019, 09:20

Legea prevede posibilitatea organizării de către autorităţile publice centrale, locale sau de alte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice, de programe şi manifestări cu caracter social sau ştiinţific, în scopul de a aprecia şi de a promova obiceiurile şi produsele culinare tradiţionale. În acest sens, autorităţile centrale şi locale pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocaţiilor bugetare aprobate. De asemenea, legea stabileşte şi definiţia vinului românesc: „În sensul prezentei legi, prin vin românesc se înţelege vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României”.

Proiectul legislativ a fost semnat de 19 parlamentari (18 de la PSD şi unul neafiliat), cu propunerea de a celebra această zi la data de 15 septembrie, apropiată de sărbătoarea Sfântului Cuvios Eufrosin bucătarul, pomenit an de an la 11 septembrie. Iniţiatorii menţionează, în expunerea de motive postată pe site-ul www.cdep.ro, că stabilirea unei zile care să celebreze „bogăţia de gusturi şi tradiţii româneşti” este necesară pentru a scoate în evidenţă calităţile bucătăriei şi vinului românesc şi pentru a le face cunoscute.

Potrivit Avizului Consiliului Legislativ al Senatului, din luna mai 2018, o propunere legislativă cu acelaşi obiect de reglementare şi conţinut fusese transmisă spre avizare, în luna martie 2018, cu deosebirea că aceasta din urmă prevedea sărbătorirea acestei zile la 11 septembrie. Având în vedere că doar una dintre propuneri poate fi adoptată, Consiliului Legislativ a avizat data de 15 septembrie pentru marcarea acestei zile.

La 5 iulie 2018, Senatul a adoptat proiectul legislativ privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc, cu două amendamente admise în comisiile de specialitate, care modifică titlul şi ziua dedicată sărbătoririi ei.

Astfel, titlul s-a modificat, având următorul cuprins: „Lege privind Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc”, în loc de „Lege privind instituirea zilei de 15 septembrie – Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc”. De asemenea, a fost înlocuit textul „se instituie ziua de 15 septembrie – Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc” cu „se instituie Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc, în ultima duminică a lunii octombrie”.

Deputaţii prezenţi la 18 octombrie 2018 la lucrările Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, desfăşurate la Alba Iulia, au votat însă, în unanimitate, la propunerea deputaţilor de Alba, Ioan Dîrzu (PSD) şi Corneliu Olar (PNL), ca Ziua Naţională a Gastronomiei şi a Vinului Românesc să fie marcată în prima duminică din luna octombrie. Corneliu Olar a propus, de asemenea, fiind şi adoptat respectivul amendament, ca un articol să menţioneze clar că „prin vin românesc se înţelege vin obţinut din struguri proveniţi în procent de sută la sută din România”.

Astfel, la 27 martie 2019, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care instituie Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc în prima duminică a lunii octombrie.

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă