Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Ziua Muncii, dedicată timpului liber

Asociată de mulţi cu festivismul paradelor comuniste, Ziua Muncii îşi are originea pe pământ american, în manifestaţiile violente pentru reducerea normei orare de lucru a muncitorilor. Astăzi, 1 Mai este celebrată ca Ziua Internaţională a Muncii în peste 80 de state, iar în majoritatea ţărilor europene este oficial zi liberă.

01 Mai 2015, 10:16 (actualizat 02 Mai 2015, 13:03) | de Liliana Teică |
Cum ar fi arătat Ziua Internațională a Muncii fără Revoluția din 1989
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

Iniţial, Ziua Muncii din 1 mai a fost o sărbătoare comemorativă, marca greva şi manifestaţiile violente, din anul 1886, ale muncitorilor din Chicago pentru reducerea normei orare de lucru.  În România, această zi a fost sărbătorita pentru prima data de către mişcarea socialistă, în anul 1890. Cu timpul, pe masură ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi să fie liberă, a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, iar autorităţile din ţările comuniste au transformat-o în una dintre principalele sărbători propagandistice oficiale.

În SUA, paradoxal, în ţara în care îşi are originea,  sărbătoarea din 1 mai, a fost înlocuită cu Labor Day (Ziua Muncii) celebrată în fiecare an în prima zi de luni din septembrie.

După ‘89, pentru români a devenit o tradiţie ca de 1 mai să plece într-o minivacanţă la mare, la munte, sau cel puţin să petreacă în parcuri sau la un picnic. Tot din 1 mai, se dă şi startul sezonului estival.

Dreptul la ziua de muncă de 8 ore

Manifestaţiile au început în 1872, când 100 de mii de lucrători în construcţii din New York au cerut dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului,  şi au culminat cu marea demonstraţie şi greva din Chicago, din 1 mai 1886, când 90 de mii de muncitori au protestat cerând dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

(w620) Episodul H

Câteva zile mai târziu, pe 4 mai, în incidentele violente din Piaţa Haymarket, o bombă aruncată din mulţime a omorât 7 poliţişti şi a rănit alte câteva zeci, iar poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de demonstranţi, din care câţiva mortal. În urma evenimentelor, s-au solidarizat cu lucrătorii americani şi muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania care au adunat fonduri pentru plata apărării a opt lideri anarhişti. În urma procesului însă,  şapte dintre lideri au fost condamnaţi la moarte.

În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a II-a a decretat 1 mai Ziua Internațională a Muncii, în contextul acestor manifestaţii,  extinse din Statele Unite şi în Canada, şi în memoria victimelor grevei generale din Piaţa Haymarket din Chicago.

1 Mai muncitoresc, la paradă

În secolul XX, sărbătoarea a primit girul autorităţilor Uniunii Sovietice şi a început să fie celebrată în toate statele comuniste, în România sub numele de Ziua Internaţională de Solidaritate a Oamenilor Muncii.

(w460) 1 mai 19761 Mai Muncitoresc a fost, în perioada ceauşistă, una dintre principalele sărbători propagandistice oficiale, cu spectacole şi manifestări de amploare, pregătite cu mult timp înainte.

Ziua de 1 Mai era libera doar formal, pentru că de fapt toata lumea trebuia să participe la manifestări, la mitingurile şi defilările de pe marile bulevarde sau la spectacolele de pe stadioane, dedicate de fapt conducătorilor.

În timpul defilărilor erau prezentate realizările Partidului Comunist, condus de Nicolae Ceauşescu. Cetăţenii erau încolonaţi, în funcţie de întreprinderea la care lucrau, şi steau ore în şir la coadă, cu  pancardele sau steagurile în mâini, pentru a putea trece în doar câteva minute prin faţa tribunei oficiale unde scandau lozinci sau cântau cântece patriotice, dedicate conducătorilor. După încheierea defilării, aveau loc şi spectacole festive, la fel de grandioase, care reprezentau tot omagii aduse conducătorilor şi Partidului Comunist Român.

Dincolo de latura oficială şi propagandistică a zilei de 1 mai, românii sărbătoreau în parcuri sau la iarbă verde, cu mici şi bere, iar tinerii şi artiştii care mergeau la mare,  în special la Costineşti şi 2 Mai, continuau distracţia şi pe 2 mai, când, era o altă sărbătoare oficială - Ziua Tineretului.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 24°C 24°C
IASI 23°C 22°C
CLUJ 24°C 25°C
CONSTANTA 18°C 18°C
CRAIOVA 26°C 27°C
BRASOV 23°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Octombrie 2019, 01:09
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-10-2019
Deschidere: 9558.18
Maxim: 9592.98
Mimim: 9532.22
Variatie: -0.19%
SNG
38.00
0.93%
TLV
2.38
0.21%
EL
11.10
0.9%
FP
1.20
0%
M
33.50
0%
SNP
0.42
1.31%
BRD
14.22
0.98%
SNN
13.54
1.04%
SIF1
2.43
0.41%
SIF3
0.30
0%
ARHIVĂ ȘTIRI