Ziua Îndrăgostiților: Romantism în pandemie

14 februarie 2021, 14:32

Spectacol cromatic în florarii la Paris. Comercianții s-au pregătit cu sortimente diferite, dar mai ales cu trandafiri pentru Ziua Îndrăgostiților. Unii le recomandă clienților să cumpere flori și plante locale, mai proaspete, dar tendința nu pare să se schimbe.

Îndrăgostiții preferă trandafirii, chiar dacă știu că nu este sezonul lor, deci sunt aduși de la mare distanță, din Kenya sau din serele olandeze.

Din punctul de vedere al mediului, nu e logic să aduci flori din alte părţi ale lumii dacă le poţi cumpăra din apropiere. Are impact asupra prospeţimii florilor.

Dragostea a învins pandemia și la Bruxelles. În absența turiștilor, ciocolatierii își susțin afacerile cu ajutorul clienților locali. Perioada este una profitabilă datorită produselor rafinate în formă de inima mică sau mare, multicolore, cu diferite arome. Restaurantele și barurile sunt închise, așa că ambianța romantică se mută acasă.

Ziua Sfântului Valentin este sărbătorită în majoritatea țărilor din lume, din SUA până în Australia sau Franța, iar în Coreea de Sud poartă numele de Ziua inimilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite