Ziua Europei, sărbătorită în avans la Bruxelles. Standul României a fost vizitat de mii de oameni

6 mai 2019, 10:58

Mii de vizitatori au ignorat ploaia măruntă și vântul tăios și s-au așezat la o coadă de o oră pentru a intra în sediul Consiliului Uniunii Europene, locul unde se iau deciziile care ne marchează viețile.

Țările membre s-au întrecut în a oferi curioșilor o combinație de amuzament și informație, astfel că, la final, vizitatorii să rămână cu o amintire de neuitat.

România, care asigură președinția rotativă a Consiliului, s-a întrecut pe sine, desfătându-și vizitatorii cu cadouri tradiționale și experiențe digitale. Vizitatorii standului țării noastre au avut surpriză de a fi întâmpinați chiar de ambasadorul României.

Principala atracție a standului României, o cabină foto la care vizitatorii și-au putut face fotografii personalizate cu peisaje din țara noastră. Fotografiile puteau fi ulterior transformate în insigne.

Vizitatorii Consiliului au avut de asemenea posibilitatea de a o cunoaște pe regina Maria a României prin intermediul unei selecții de fotografii și de a admira sculpturile artistului plastic Vladimir Kazan.

Din Bruxelles, pentru TVR, Lucian Pîrvoiu.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite