Ziua eliberării fiscale: De acum, muncim pentru noi! Românii muncesc 6 luni pentru a plăti taxele la stat

12 iulie 2017, 22:16

Tax Freedom Day, sau Ziua Eliberării Fiscale, este o dată simbolică. Dacă am achita toate taxele deodată, ziua eliberării fiscale ar fi cea în care am termina de muncit pentru stat şi am începe să producem pentru noi.

„După taxele de salariu şi contribuţii, dacă adăugăm şi TVA-ul, ajungem undeva la 55% din veniturile sale complete pe care le-ar produce el. Ceea ce da, este o povară fiscală zic eu mare”, subliniază Ştefan Belloiu, de la Societatea pentru Libertate Individuală.

Asta înseamnă că, anul acesta, primele 6 luni au fost dedicate plăţii taxelor. Abia din iulie suntem liberi!

„Un impozit, chiar dacă este de 10% la un venit foarte mic, e altfel perceput decât un impozit de 20-30% la un venit foarte mare. Şi aceasta este şi explicaţia pentru care o bună parte din populaţie resimte presiunea fiscală ca fiind destul de aspră”, explică Emilian Duca, consultant fiscal.

România este printre primele locuri din Europa la nivelul taxării veniturilor.

Daniel Coman, jurnalist TVR: “Trăim, plătim. Este principiul simplu după care ne ghidăm în fiecare zi. Plătim TVA pentru toate produsele şi serviciile pe care le cumpărăm, plătim taxe şi impozite pentru toate proprietăţile pe care le deţinem, plătim accize dacă vrem să ajungem dintr-un loc în altul. Şi la final, este foarte important dacă statul, cu aceeaşi mână cu care primeşte, ne mai dă şi înapoi. Adică, dacă investeşte apoi în servicii pentru populaţie şi infrastructură”.

Doar locuitorii din Ungaria, Franţa, Norvegia şi Belgia sărbătoresc Ziua Eliberării Fiscale mai târziu decât românii, pentru că trebuie să muncească mai mult ca să plătească taxele.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă