Ziua cu cele mai multe infectări de la începutul epidemiei în România: 1.504. Aproape 16 % sunt din București

România are un nou record negativ de cazuri noi de COVID-19 într-o singură zi. 1.504 persoane au aflat, în ultimele 24 de ore, că sunt infectate. Sunt cele mai multe teste pozitive numărate de autorităţi de la o zi la alta. Destule pentru ca în spitale să fie suplimentat numărul de paturi din secţiile de Terapie Intensivă iar  autorităţile să ne ceară să respectăm regulile sanitare prin care să ne protejăm pe noi, dar şi pe cei din jur.

27 August 2020, 20:18 (actualizat 27 August 2020, 20:34) Știrile TVR |
Ziua cu cele mai multe infectări de la începutul pandemiei
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

România nu a mai avut atât de multe teste pozitive într-o singură zi, din 13 august. Atunci 1.454 de persoane erau confirmate cu noul coronavirus.

Acum, din cele peste 25 de mii de teste prelucrate, 1.504 au arătat prezența noului coronavirus.

Aproape 16 % dintre noii pacienți sunt din București.

În secțiile de Terapie Intensivă este însă aglomerație. 492 de pacienți în stare gravă și critică ocupă aproape jumătate dintre paturile pregătite pentru cei care au nevoie de îngrijire la terapie intensivă.

Județul Brașov va avea de săptămâna viitoare încă 14 locuri la ATI , după inaugurarea unui spital modular. Mai multe paturi la Terapie Intensivă vor fi și în Cluj, București, Hunedoara sau Constanța.

În multe spitale e nevoie însă și de medici și asistente care să aibă grijă de numărul mare de pacienți internați.

România a depășit 83 de mii de cazuri de COVID confirmate de la începutul epidemiei. Aproape jumătate au fost raportate doar în ultima lună. Iar pericolul încă nu a trecut.

În România primul caz de infectare cu noul coronavirus a fost confirmat pe 26 februarie. De atunci 3459 de oameni au murit din cauza infecției cu SARS-CoV-2.

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 35°C
IASI 35°C 33°C
CLUJ 31°C 32°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 32°C 32°C
BRASOV 29°C 29°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI