TITLURILE ZILEI:
VIDEO ORA DE ŞTIRI

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. 100 de ani de aviaţie militară

Piloţii militari sărbătoresc, sâmbătă, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. În ciuda problemelor care ţin de dotările tehnice, piloţii români au avut în ultimii ani misiuni dificile, încheiate cu succes.

19 Iulie 2013, 22:51 (actualizat 20 Iulie 2013, 19:51) |
GALERIE VIDEO

VIDEO
Destine la inaltime
Armata va înlocui din 2015 vechiurile MIG-uri 21 Lancer cu avioane americane F16. Cumpărate însă la mâna a doua, de la portughezi. În schimb, aviaţia militară s-a înnoit în ultimii ani, cu cinci avioane de transport tip Spartan, iar încă unul va fi adus în ţară în următoarele două zile.

Cele mai dificile misiuni pentru piloţii militari sunt atunci când aduc acasă români morţi sau răniţi în diverse colţuri ale lumii. În războaie, în atentate, în accidente.

Luna trecută, trei avioane de transport, două Spartan şi un Hercules, au repatriat românii răniţi şi cei decedaţi în cumplitul accident din Muntenegru. Primul zbor a fost efectuat în condiţii speciale, pentru că la bordul avionului Spartan erau oameni în comă, intubaţi şi ventilaţi.

VIDEO
Dezbatere Ora de stiri
Şi tot anul acesta, în februarie, cei doi români ucişi în atentatul terorist de la platfoma în Amenas din Algeria şi unul dintre muncitorii eliberaţi au ajuns în ţară cu un avion militar.

În februarie 2011, autorităţile române au reuşit, cu ajutorul piloţilor militari, să repatrieze zeci de români, dar şi alţi cetăţeni europeni din infernul războiului din Libia.

În 11 ani de operaţiuni militare în Afganistan, trupele române au fost transportate cu aeronave ale MApN.

La fel s-a întâmplat şi în timpul misiunii anterioare, din Irak.

Zborul în zone de conflict este, de multe ori, o mare loterie. Dar niciodată piloţii militari nu au ratat vreo aterizare.

Singurele momente când n-au putut zbura au fost cauzate de condiţii tehnice, când anumite piese s-au defectat.

Din aprilie 2011 până în martie anul următor, România a condus şi coordonat toate operatiunile aeriene derulate pe Aeroportul Internaţional din Kabul şi a fost prima ţară care a executat această misiune timp de un an. Iar în Bosnia, peste 100 de militari, personalul navigant şi de mentenanţă au avut misiuni de cercetare aeriană, transport aerian, căutare-salvare şi evacuare medicală. A fost prima misiune de luptă a Forţelor Aeriene române de după cel de-al Doilea Război Mondial.

VIDEO
Cu aripile deschise
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Aviatorii militari români au sărbătorit pe 20 iulie, sub patronajul ocrotitorului lor, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

Cu acest prilej, au fost organizate Zilele Porţilor deschise şi show-uri aeriene în garnizoane unde au sedii flotile aeriene.

La Bucureşti, sâmbătă, de la ora 11,00, la Monumentul Eroilor Aerului au fost depuse coroane de flori în memoria tuturor eroilor aviatori militari şi civili.

În intervalul orar 12,00-14,00, la Flotila 90 Transport Aerian Otopeni "Gheorghe Bănciulescu" a fost organizată Ziua porţilor deschise.

Vizitatorii vor putea asista la evoluţia elicopterelor IAR-330 şi aeronavelor IAR-99 Şoim şi C-27J Spartan şi vor putea vedea expoziţia statică ce va include elicoptere în variantă Medevac şi Cargo, tehnică de artilerie şi rachete, radiolocaţie, precum şi oferta educaţională pentru construirea unei cariere în Forţele Aeriene.

Pe Aerodromul Giarmata din Timişoara, sâmbătă, a fost Ziua Porţilor deschise. Vizitatorii au putut să participe la ceremonia militară şi să vadă aeronave din dotarea Forţelor Aeriene prezentate în expoziţia statică.

La Câmpia Turzii, duminică, între orele 11,00 şi 14,00, este organizată Ziua porţilor deschise la Flotila 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu".  Pe lângă tehnica de aviaţie, artilerie şi radiolocaţie prezentată în cadrul expoziţiei statice, vizitatorii vor asista la evoluţia unor aeronave aparţinând aviaţiei civile şi lansare de paraşutişti, precum şi la prezentarea în zbor a unui exerciţiu aerian tactic cu aeronave MiG-21 LanceR şi IAR-330, executat în comun cu militari şi tehnică aparţinând Statului Major al Forţelor Terestre. Demonstraţia aeriană va include şi evoluţia aeronavelor C-27J Spartan şi IAR-99 Şoim.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 33°C
IASI 33°C 33°C
CLUJ 29°C 31°C
CONSTANTA 31°C 29°C
CRAIOVA 31°C 31°C
BRASOV 29°C 29°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Iulie 2014, 16:45
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 25-07-2014
Deschidere: 6955.11
Maxim: 6983.89
Mimim: 6933.1
Variatie: 0.07%
SNG
34.01
0.85%
FP
0.83
0.84%
SNN
8.48
2.04%
TEL
21.53
0.7%
EL
10.90
0.09%
TGN
210.00
0.19%
SIF5
1.87
0.92%
SIF3
0.32
0.03%
TLV
1.81
0.17%
SNP
0.48
0.1%
ARHIVĂ ȘTIRI