Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Zilele Filmului German. Care este programul proiecţiilor

Peste exact o saptamana, debuteaza cea de a X-a editie a Zilelor Filmului German (ZFGX).

09 Octombrie 2015, 10:23 (actualizat 09 Octombrie 2015, 10:25) |
Ştirile TVR sunt partener media al evenimentului

Proiecţia filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marcheaza deschiderea editiei jubiliare, cu o pelicula de exceptie: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germana a Berlinalei din acest an si rasplatit cu Ursul de Argint.

Cea din urma proiectie – „B-Movie” – un eseu dedicat avangardei vest-berlineze a anilor ’80 – va avea loc in Club Control, pe 22 octombrie, in prezenta lui Mark Reeder, scenaristul si totodata protagonistul filmului; proiectia va fi urmata de un concert Future Nuggets si Loved by Ghosts.

Programul editiei din acest an include 12 lungmetraje, pelicule care vin sa ofere o perspectiva ampla asupra celor mai bune productii cinematografice germane de astazi, intr-o selectie semnata de criticul de film Andrei Rus.

PROGRAMUL COMPLET:

Vineri, 16 octombrie, ora 19:00 – Deschiderea Zilelor Filmului German, editia a X-a, 2015

Victoria (2015, 140‘), R: Sebastian Schipper

„Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, este considerat surpriza germana a Berlinalelor din acest an. Intr-un singur cadru lung, Schipper construieste o drama a marginalizarii sociale, care ne introduce in viata de noapte a Berlinului. „Victoria” a fost recompensat cu sase premii Deutscher Filmpreis in 2015, printre care: premiul pentru cel mai bun lungmetraj, premiul cea mai buna regie, premiile pentru rolurile principale, feminin si masculin, precum si Ursul de argint, pentru imagine.

Sambata, 17 octombrie, ora 18:00

Who Am I – Nici un sistem nu e sigur / Who am I – Kein System ist sicher (2014, 105‘), R: Baran bo Odar

Un film extrem de actual, despre singuratate si refugiul pe internet, o comedie absurda despre „regulile” lumii 2.0.., recompensat  in 2015 cu Premiul pentru regie Bayerischer Filmpreis si sase nominalizari la Deutscher Filmpreis.

Sambata, 17 octombrie, ora 20:00

Era canibalilor / Zeit der Kannibalen (2014, 93‘), R: Johannes Naber

Inchisoare de lux sau viata de corporatist, viata ajustata in numele eficientei – „Era canibalilor” vorbeste despre lumea launtrica a trei consilieri de afaceri, care deschid si inchid bussinesuri locale in toata lumea, pentru un concern international, singurele lor scopuri in viata fiind cariera si profitul adus firmei.  Filmul a fost lansat la Berlinala din 2014. La Deutscher Filmpreis 2015, a primit Premiul pentru cel mai bun scenariu si Lola de bronz la categoria cel mai bun lungmetraj.

Duminica, 18 octombrie, ora 18:00

Heimat. Cealalta patrie – cronica unei viziuni / Die andere Heimat – Chronik einer Sehnsucht (2013, 230‘), R: Edgar Reitz / (cu pauza de 15 minute intre cele doua parti)

Cu trilogia HEIMAT, o cronica neromantata a vietii simple in secolul 20, regizorul Edgar Reitz a scris o fila din istoria cinematografiei germane. „Heimat. Cealalta patrie – cronica unei viziuni” pune in discutie emigratia in Brazilia, de la mijlocul secolului al XIX-lea, a multor locuitori din regiunea Hunsrück, din cauza foametei, a saraciei si a despotismului. „Die andere Heimat” a fost deja prezentat in cadrul multor festivaluri internationale de film, intrand inclusiv in selectia celei de-a 27 editii a European Film Awards, in 2014.

Luni, 19 octombrie, ora 18:00

Le beau danger (2014, 100‘), R:  René Frölke

Proiectat in 2014 la Berlinala, filmul i-a fost dedicat lui Norman Manea, cu ocazia implinirii varstei de 75 de ani – o intalnire inedita cu marele scriitor roman prin intermediul creatiei unuia dintre documentaristii cei mai cunoscuti apartinand noii generatii de cineasti germani.

Luni, 19 octombrie, ora 20:30

Cinema – O afacere publica / Cinema: A Public Affair  (2015, 100’), R: Tatiana Brandrup

Filmul reconstruieste evenimentele din vara anului 2014, atunci cand Kleiman – istoricul rus de film si curatorul legendarei Arhive Eisenstein, fost director al muzeului cinematografic „Musey Kino” din Moscova – a fost demis in mod scandalos. Filmul despre Naum Kleiman a participat la Berlinala din 2015.

Marti, 20 octombrie, ora 18:00

Jack (2014, 102‘), R: Edward Berger

„Jack” este un film despre devenirea unui baiat nevoit sa-si asume prea devreme responsabilitati de adult. Pelicula ne prezinta totodata o vedere panoramica a Berlinului: bulevarde si supermarketuri, cluburi de noapte, baruri si parcuri si, nu in ultimul rand, fata dezolanta a zonelor de periferie. Filmul a castigat Lola de argint pentru cel mai bun film, in cadrul Deutscher Filmpreis 2015.

Marti, 20 octombrie, ora 20:00

Dragoste periculoasa / Härte (Tough Love) (2015,  89‘), R: Rosa von Praunheim

Rosa von Praunheim este unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai filmului german postmodern, fiind unul dintre fondatorii miscarii politice pentru drepturile homosexualilor si lesbienelor in RFG. Filmul il are drept personaj central pe campionul la karate Andreas Marquardt, unul dintre cei mai periculosi proxeneti din Berlin, condamnat la 40 si ceva de ani la inchisoare, loc in care ajunge sa se confeseze unui terapeut. Intr-o alternare de interviuri si secvente din biografia lui Andreas Marquardt repuse in scena, Rosa von Praunheim descrie felul in care umilinta si frica se transforma in dispret, ura de sine si brutalitate. Filmul a avut premiera la Festivalul International de Film de la Berlin 2015, sectiunea „Panorama Special”, in cadrul careia a obtinut locul al III-lea.

Miercuri, 21 octombrie, ora 18:00

Basm proletar de iarna / Ein proletarisches Wintermärchen (2014, 64‘), R: Julian Radlmaier

Filmul – povestea a trei georgieni sunt adusi sa faca curatenie intr-un castel din Berlin, in pregatirea unui vernisaj – este o farsa politica, un show satiric al cliseelor ideologice de ieri si de azi. Basm proletar de iarna a avut premiera internationala cu succes in cadrul Festivalui de film de la Rotterdam, in 2014, pozitionandu-l pe Julian Radlmaier in randul celor mai promitatori tineri realizatori de film germani.

Miercuri, 21 octombrie, ora 20:00

Victoria (2015, 140‘), R: Sebastian Schipper

Joi, 22 octombrie, ora 18:00

Solo Sunny (1978-80, 104‘), R: Konrad Wolf

Considerat unul dintre filmele-cult ale RDG-ului, „Solo Sunny”  prezinta viata cantaretei pop cu acelasi nume (Renate Krößner), un personaj marginal, din punctul de vedere al sistemului, care isi primeste in final recunoasterea meritata. Filmul a fost rasplatit la Berlinala din 1981 cu Premiul criticii, iar Renate Krößner, cu Ursul de argint. De asemenea, a obtinut Placheta de aur la Festivalul de film de la Chicago si a fost prezentat la Festivalul national de film de la Karl-Marx-Stadt (azi Chemnitz).

Joi, 22 octombrie, ora 20:00

Pe cand visam / Als wir träumten (2015, 117’), R:  Andreas Dresen

Filmul este bazat pe romanul omonim al lui Clemens Meyer, pe care Andreas Dresen il transpune expresiv pe pelicula in povestea a cinci prieteni, surprinsi din momentul adolescentei in RDG si pana spre maturizare, intr-o Germanie reunificata. Filmul a fost inclus in competitia pentru editia cu numarul 65, de acest an, a Berlinalelor.

Joi 22 octombrie, ora 21:00, Club Control

B-Movie: Lust and Sound in West-Berlin (1979-1989) / (2015, 92’), R: Jorg A. Hoppe, Klaus Maeck, Heiko Lange

„B-Movie” este un film-eseu, un colaj unic, plin de culoare, de materiale video si audio, care combina documentarul cu lungmetrajul. Muzica, arta si haos, in tumultuosul Berlin de Vest al anilor ’80, un film care e reprezentativ nu doar din perspectiva unei biografii individuale, ci pentru intreaga dezvoltare a scenei pop a anilor ’80, pana la techno. Filmul este compus atat din materiale datand din anii ’70-’80, cat si din scene filmate in zilele noastre cu protagonistul Mark Reeder, care povesteste si retraieste in acelasi timp.

Ştirile TVR sunt partener media al evenimentului.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 20°C
IASI 20°C 21°C
CLUJ 23°C 22°C
CONSTANTA 19°C 18°C
CRAIOVA 24°C 24°C
BRASOV °C °C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 16 Octombrie 2019, 15:29
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 16-10-2019
Deschidere: 9545.34
Maxim: 9560.39
Mimim: 9529.23
Variatie: -0.13%
SNG
37.00
0.41%
SNP
0.42
0.71%
BRD
14.18
0.14%
EL
11.30
0.44%
FP
1.19
0%
TLV
2.38
0%
TGN
368.50
0.27%
DIGI
30.20
0.99%
WINE
21.50
0%
SIF2
1.36
0.72%
ARHIVĂ ȘTIRI