Zile de pelerinaj la Iași, dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva. Va fi adusă pentru închinare și racla Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Se fac ultimele pregătiri la Iași, pentru pelerinajul închinat Sfântei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, care se va desfășura în perioada 7-16 octombrie.

05 Octombrie 2022, 16:15 (actualizat 05 Octombrie 2022, 16:46) Știrile TVR |
Catedrala Mitropolitană Iași

Vineri seară, la ora 20.00, va avea loc primirea la Catedrala Mitropolitană a raclei cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț.

Iar racla Sfintei Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană sâmbătă, 8 octombrie, la ora 6:00, purtată în procesiune în jurul catedralei, alături de racla Sfântului Paisie de la Neamț. Ambele racle vor fi depuse în baldachinul special amenajat, pentru pelerini, și vor rămâne timp de o săptămână.

Zilnic se vor fi slujbe, iar în ziua cinstirii Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie, Sfânta Liturghie va fi oficiată, începând cu ora 9:00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Slujba va putea fi urmărită și pe ecrane amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii.

Dacă fluxul de pelerini va fi mare în ultima zi a pelerinajului, aşezarea raclei cu sfintele moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioşilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior, relatează basilica.ro.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 6°C
IASI 3°C 4°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 10°C 7°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI