Joia neagră. Zi de proteste în Franța față de proiectul de lege care propune reforma pensiilor

19 ianuarie 2023, 07:33

La Paris, Marsilia, Nantes, Toulouse sau Nisa, sindicaliștii sunt în strada și atrag atenția Guvernului că dacă nu va face un pas înapoi cu aceasta reformă, protestele vor continua.

Traficul feroviar și circulația mijloacelor de transport în comun din Paris și din câteva mari orașe ale Franței vor fi afectate.

Multe școli vor fi închise, funcționarii publici vor fi și ei în grevă, iar cadrele medicale au anunțat că se vor alătură protestului.

Francezii nu vor să iasă la pensie așa de târziu, nu sunt de acord cu această creștere progresivă a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani și cu majorarea perioadei de cotizare de 44 de ani, așa că astăzi și-au pus în plan să blocheze Franța, a transmis corespondentul TVR la Paris, Mihaela Antoche.

Ceea ce este interesant este că peste 66% dintre francezi sunt de acord cu aceste măsuri.

Azi este grevă în scoli – 70% dintre profesori nu intră la ore, în spitale, în transporturi este, de asemenea, grevă. 20% dintre zborurile programate pe aeroportul Orly din Paris, celelalte se desfășoară cu întârzieri. Trei dintre cele 10 linii de metrou de la Paris nu funcționează.

Mulți francezi și-au luat zi liberă azi sau lucrează de acasă.

Sunt anunțate 20 de manifestații sunt anunțate de marile confederații sindicale.

La Paris, sunt mobilizați 3500 de polițiști, iar la nivelul întregii țări aproximativ 10 mii de oameni ai legii.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite