Zi de mare sărbătoare la Iași. Zeci de mii de credincioși s-au închinat la racla Sfintei Parascheva

14 octombrie 2023, 12:45

Zeci de ore de așteptare pentru câteva secunde la racla Sfintei Parascheva. Atât au de așteptat pelerinii veniți să se închine la moaște chiar în ziua hramului. Sunt, însă, clipe care le umplu inima de iubire și recunoștință, le dau speranță și putere. Asta spun toți credincioșii care au îndurat frigul și întunericul cu stoicism, mulți având copii în brațe sau în cărucioare.

La miezul nopții, coloana de pelerini măsura peste patru kilometri lungime, de la Catedrala Mitropolitană până în cartierul Podu Roș. Erau peste 35.000 de persoane și continuau să se alăture oameni de toate vârstele, au estimat organizatorii, care au pregătit culoare speciale și măsuri de protecție pentru credincioși. Rugăciuni au răsunat toată noaptea pentru ei din Catedrala Mitropolitană.

Preotul Nicodim Petre, Mitropolia Moldovei și Bucovinei: Eu nu am văzut niciodată atâta lume. Este ora 2 noaptea, dar ei stau în continuare, sunt mame cu copii, stăm și noi, părinții de la Mitropolie alături de ei la rând .

În fiecare an, coada de pelerini este mai mare în ziua hramului Sfintei Parascheva. Oamenii cred că puterile Cuvioasei sunt mai mari și rugăciunile le sunt ascultate. Generalizarea cultului Sfintei Parascheva a fost hotărâtă în 1955 de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot atunci a fost stabilită și data de sărbătorire a Cuvioasei – 14 octombrie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite