Zelenski: Ucraina are în vedere ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia. Președintele ucrainean nu se aşteaptă la un ”război de mare amploare” împotriva ţării sale

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că are în vedere ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia, acuzând-o că pregăteşte continuarea 'agresiunii militare împotriva Ucrainei', după ce omologul său rus Vladimir Putin a recunoscut luni autoproclamatele republici proruse Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi a dispus desfăşurarea trupelor ruse în provincia Donbas cu scopul de a asigura 'menţinerea păcii', relatează AFP

22 Februarie 2022, 14:52 (actualizat 22 Februarie 2022, 14:58) Știrile TVR |
Volodimir Zelenski

'Am primit o solicitare din partea Ministerului de Externe de a examina problema ruperii relaţiilor diplomatice între Ucraina şi Rusia', a declarat Zelenski în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său estonian Alar Karis.

'Voi analiza această chestiune imediat, după conferinţa noastră de presă', a spus preşedintele ucrainean, adăugând că va examina şi paşii pe care îi va face Kievul împotriva escaladării ruse.

Recunoscând 'republicile ' separatiste din estul Ucrainei, Rusia pregăteşte baza legală pentru continuarea agresiuni sale militare împotriva Ucrainei, a acuzat Volodimir Zelenski.

'Considerăm că, prin această decizie, Rusia a creat baze legale pentru continuarea agresiunii sale împotriva statului ucrainean, încălcând astfel toate angajamentele sale bilaterale şi multilaterale, (inclusiv) rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina din 17 februarie 2015', a declarat el pe fondul temerilor privind o invazie de anvergură rusă.

Zelenski a spus că nu se aşteaptă la un 'război de mare amploare' împotriva ţării sale şi nici la o escaladare pe scară largă, dar a avertizat că va institui legea marţială în cazul unui astfel de scenariu.

Kievul, a subliniat el, nu va răspunde cererii separatiştilor de a retrage trupele ucrainene din partea de Donbas aflată sub controlul statului ucrainean.

'Nu discutăm cu ei. Nu înţelegem cine sunt ei', a spus preşedintele ucrainean, reiterând refuzul Kievului de a se aşeza la masa negocierilor cu militanţii separatişti.

'Europa şi lumea nu pot permite ca greşelile tragice care au fost făcute în Georgia în 2008 să fie repetate', a spus el, referindu-se la conflictul armat în urma căruia Rusia a recunoscut republicile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud.

În acest context, el a cerut oprirea 'imediată' a gazoductului ruso-german Nord Stream 2. 'Ne-am pus de acord asupra necesităţii introducerii imediate de sancţiuni pentru un nou act de agresiune împotriva Ucrainei', a declarat Zelenski în aceeaşi conferinţă de presă cu omologul său estonian, care a condamnat 'ferm' pasul făcut de Putin. 'Aceste sancţiuni trebuie să includă oprirea totală a Nord Stream 2', a insistat preşedintele ucrainean.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 22°C 21°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 21°C 21°C
CRAIOVA 20°C 22°C
BRASOV 18°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI