Zelenski: Nu putem face compromisuri. Mâine, Putin ar putea spune „În plus faţă de Ucraina, vrem şi o parte din Polonia, altfel vom folosi armele nucleare”

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski
21 septembrie 2022, 17:01

Zelenski a făcut aceste afirmaţii într-un interviu acordat postului german BILD TV, după ce Putin a ordonat  o mobilizare parţială a rezerviştilor şi a promis că Rusia va folosi ”toate mijloacele” pentru a se proteja, făcând aluzie la armele nucleare.

”Nu cred că (Putin) va folosi aceste arme. Nu cred că lumea îi va permite să folosească aceste arme”, a declarat preşedintele ucrainean.

”Mâine, Putin ar putea spune: în plus faţă de Ucraina, vrem şi o parte din Polonia, altfel vom folosi armele nucleare. Nu putem face aceste compromisuri”, a argumentat Zelenski.

Potrivit acestuia, mobilizarea ordonată de Putin este răspunsul la înfrângerile suferite de trupele sale pe câmpul de luptă în Ucraina. ”El vede cum unităţile sale pur şi simplu o iau la fugă”, susţine preşedintele ucrainean, adăugând că Putin ”vrea să înece Ucraina în sânge, inclusiv în sângele propriilor săi soldaţi”.

”Noi vom acţiona conform planurilor noastre, pas cu pas. Sunt sigur că ne vom elibera teritoriul”, a promis Zelenski, care a calificat drept o ”mascaradă” referendumurile de anexare pe care Rusia le va desfăşura în perioada 23-27 septembrie în patru regiuni ucrainene parţial controlate de trupele ruse, respectiv Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Într-un discurs preînregistrat, Vladimir Putin a anunţat miercuri dimineaţă mobilizarea a 300.000 de rezervişti.

”Vom folosi cu siguranţă toate mijloacele la dispoziţia noastră pentru a proteja Rusia şi poporul nostru”, a subliniat preşedintele rus, avertizând că ceea ce a spus ”nu este un bluf” şi estimând că ”scopul Occidentului este să slăbească, să divizeze şi să distrugă Rusia”.

CITIȚI ȘI:

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite