Zeci de polițiști au supravegheat desfășurarea înmormântării fostului lider al clanului Duduienilor

9 august 2020, 19:28

Deși anunțată inițial pentru amiază, înmormantarea lui Florin Mototolea, zis Emi Pian, a avut loc cu câteva ore mai devreme. Familia s-a înțeles cu autoritățile și a schimbat în secret ora ceremoniilor, pentru a evita aglomerația. Iar jandarmii mobilizați să mențină ordinea, au avut grijă ca regulile impuse în timpul stării de alertă să fie repsectate. Le-au cerut participanților să poarte măști, să țină distanța și să meargă în grup restrâns la cimitir.

În cimitir, angajați ai MAI au filmat permanent tot ce s-a întâmplat. Au fost date și 5 amenzi de 5.500 de lei celor care nu au purtat măști de protecție.

Iar după vizionarea imaginilor și alții are au încălcat regulile ar putea fi sancționați. Iar amenzile le vor primi prin poștă.

Efectivele Ministerului de Interne și-au făcut datoria, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, care a răspuns și criticilor din ultimele zile.

În ultimele zile, în spațiul public structurile MAI au fos ținta unor critici ale anumitor persoane care au încercat să crediteze ideea că lucrurile nu sunt bine gestionate. În ciuda criticilor efectivele au demonstrat că pot gestiona situația și datorită modului eficient nu s-a produs niciun incident.

Priveghiul și înmormântarea fostului lider al clanului interlop al Duduienilor au fost supravegheate de efective impresionante de polițiști și jandarmi. Mobilizarea fără precedent a forțelor de ordine care au păzit vila lui Emi Pian în această perioadă a fost criticată atât de reprezentanți ai societății civile, cât și de lideri ai sindicatelor din poliție.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite