Zeci de mii de tineri au mărșăluit în Belgia pentru legi mai clare în protecția mediului

28 ianuarie 2019, 12:45

„Am 17 ani. Nu am voie să votez, încă. Cred, totuşi, că îmi pot face vocea auzită prin protest”.

„La ultimul marş din decembrie a fost foarte multă lume şi politicienii nu au făcut nimic. Trebuie să le atragem atenţia şi altfel”.

Pe 2 decembrie, peste 70 de mii de oameni au cerut în stradă politicienilor să fie responsabili atunci când vine vorba de schimbările climatice. Au cerut legi care să protejeze mediul, adoptate în regim de urgență. Presiunea străzii nu este suficientă, însă, așa că manifestanții s-au organizat într-o mișcare numită Acționează pentru climă.

CHARLOTTE SCHEERENS, militantă: „Este o revoluţie pentru climă. Vom protesta până când legile pentru protejarea climei vor avea impact social şi vor fi drepte”.

La nivel planetar s-au luat o serie de măsuri în special împotriva recipientelor de unică folosință fabricate din plastic.

Legile nu se aplică unitar, iar oceanele continuă să fie înecat în peturi și ambalaje. Un studiu recent realizat de cercetătorii americani arată că microparticule de plastic au fost descoperite chiar și în izvoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite