O nouă manifestaţie împotriva reformei justiţiei în Israel

23 aprilie 2023, 08:02

Este a 16-a săptămână consecutivă de mobilizare, la Tel Aviv şi în alte oraşe din ţară, înainte de o săptămână în care Israelul va comemora Yom Hazikaron (Ziua Amintirii), în memoria soldaţilor săi ucişi, precum şi pentru victimele terorismului, şi va sărbători 75 de ani de la proclamarea independenţei, transmite Agerpres.

La Tel Aviv, unii manifestanţi au purtat pancarte pe care se putea citi: „Vom apăra pentru ce aţi căzut”, cu referire la soldaţii căzuţi în lupte.

Manifestaţia de la Tel Aviv, cea mai mare adunare din ţară, a reunit zeci de mii de participanţi, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse.

Alte demonstraţii, de amploare mai redusă, au avut loc şi în alte oraşe din ţară, în special la Haifa (nord).

Poliţia nu oferă date oficiale cu privire la numărul de participanţi la manifestaţii.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite