Zeci de agenți de la Operațiuni Speciale în izolare după ce au intrat în contact cu un coleg infectat cu coronavirus. Situație asemănătoare la Secția 21

23 iunie 2020, 21:18

A fost alertă generală la structura de Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei, după ce unul dintre lucrători a fost confirmat cu COVID-19. Bărbatul intrase în contact cu zeci de colegi.

În prezent se află în izolare 36 de angajați.

O situație asemănătoare a fost și la Secția 21, însă polițistul bolnav intrase în contact doar cu 5 colegi, care au fost plasați în izolare la domiciliu.

Spațiile în care lucrau agenţii au fost dezinfectate. Activitatea poliției nu a fost afectată.

De la apariția pandemiei, foarte mulți polițiști s-au îmbolnăvit.

În toată țara sunt în prezent 30 de polițiști infectați și alți 100 în izolare după ce au intrat în contact cu persoane bolnave.

Conducerea Poliției Române le recomandă agenţilor din teren să limiteze contactul cu alte persoane, iar cei de la Rutieră să controleze actele şoferilor prin geamul mașinilor.

Cel mai grav incident în rândul poliției a fost la începutul acestei luni, când 10 polițiști de la Serviciul Furturi auto din Capitală au fost testați pozitiv cu COVID-19.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite