Zebră trasată diferit pe cele două sensuri de mers ale drumului. „Așa-i la noi, în două părți”. De la „Dorel” la siguranța pietonilor

20 iulie 2017, 20:08

Imaginile cu trecerea de pietoni împărţită în două au făcut deliciul internauţilor. Pe localnici, zebra trasată diferit pe cele două sensuri de mers i-a lăsat nedumeriţi.

Trecerea de pietoni ciudată nu e creaţia legendarului „Dorel”. A fost gândită intenţionat, pentru ca pietonii să se asigure în momentul traversării.

Iniţial, trecerea a fost mutată pentru a permite construcţia unui magazin.

În comunicatul oficial transmis de către Primăria municipiului Iaşi este specificat faptul că amenajările au fost propuse de către cei care construiesc magazinul şi că au fost avizate de Comisia de circulaţie.

Chiar şi reprezentanţii primăriei recunosc însă că situaţia este una neobişnuită.

Imaginaţie bogată la acest capitol au avut şi edilii din alte oraşe. Cei din Ghimbav, de exemplu, au amenajat o trecere pentru pietoni care ocolea un întreg rond de flori, în timp ce la Corabia, Olt, pe o stradă de doar 800 de metri au fost trasate 12 treceri care duceau direct în gardurile localnicilor. Pentru pietoni nici nu a mai contat că liniile erau trasate invers.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă