Zăpezile de altădată au revenit în nordul și centrul țării. În unele localități stratul de zăpadă depășește un metru

17 ianuarie 2019, 20:33

De la jumătatea lunii noiembrie, iarna grea a luat în stăpânire Pasul Bucin. Utilajele de deszăpezire nu mai fac faţă, iar drumarii au fost nevoiţi să intervină cu o freză specială pentru curățarea drumului.

Și localnicii au ajuns la capătul răbdării. Trebuie să dea la lopată tone de zăpadă ca să se poată deplasa peste zi.

Sub greutatea zăpezii, zeci de brazi se prăbușesc zilnic peste șosea. Silvicultorii spun că în adâncul pădurii sunt pagube uriașe.

Și în satele din nordul țării a nins fără încetare mai multe zile. La Runcu Salvei, un sat situat într-o vale din Bistrița-Năsăud, oamenii nu se plâng. Ba chiar se bucură că au o iarnă ca pe vremuri.

Augustin Andreiaș și fiul său au casele învecinate. Una e construită în stil tradițional, fiul a vrut ceva mai modern. Așa că fiecare deszăpezește cum poate.

Stratul gros de zăpadă nu îi îngrijorează pe săteni, care știu foarte bine ce au de făcut în toiul iernii, astfel încăt să le meargă bine tot anul.

Ca să se descurce printre nămeții de pe dealuri, acolo unde vara cultivă cartofi, Constantin Anchidim a înlocuit căruța cu sania trasă de cai.

Omătul din această iarnă le dă speranțe sătenilor din Runcu Salvei că vor avea un an bogat în recolte și că vremea, deși capricioasă în ultimii ani, poate reintra în normal.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă