Yuanul depăşeşte dolarul, devenind cea mai utilizată monedă pentru tranzacţiile transfrontaliere în China

Yuanul depăşeşte dolarul / Pixabay
Yuanul depăşeşte dolarul / Pixabay
27 aprilie 2023, 11:01

Plăţile şi încasările transfrontaliere în yuani au urcat în martie la nivelul record de 549,9 miliarde de dolari, de la 434,5 miliarde de dolari luna precedentă, conform calculelor Reuters pe baza datelor de la Administraţia de stat pentru schimbul valutar.

Yuanul a fost utilizat în 48,4% din toate tranzacţiile transfrontaliere în martie, a calculat Reuters, în timp ce ponderea dolarului a scăzut la 46,7%, de la 48,6% luna precedentă.

Volumul tranzacţiilor transfrontaliere acoperă atât conturile curente, cât şi conturile de capital.

De mult timp China promovează utilizarea yuanului pentru tranzacţiile transfrontaliere, ca parte a eforturilor de a internaţionaliza folosirea monedei sale.

Dar utilizarea yuanului în finanţarea comerţului global rămâne scăzută, deşi în ultimul timp înregistrează creşteri.

Datele de la sistemul global de plăţi SWIFT arată că ponderea yuanului în tranzacţiile valutare globale pentru finanţarea comerţului a urcat la 4,5% în martie, în timp ce ponderea dolarului era de 83,71%.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă