WoW Europe. Sportivi de elită se implică într-un proiect european care îi încurajează pe elevi să facă sport

WoW Europe
WoW Europe
22 februarie 2021, 16:41

Prin exemplul personal, marii sportivi  îi vor ajuta pe copii să conștientizeze importanța sportului în viața de zi cu zi, pentru a avea un stil de viață sănătos și o dezvoltare armonioasă.

Proiectul „WoW Europe”, care va fi prezentat pe 25 februarie la Timișoara în prezența unor sportivi de elită, este coordonat de Asociația Junior Sport și are loc simultan în toate cele 10 țări participante: Bulgaria, Italia, Letonia Lituania, Macedonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Turcia și România.

„WoW EUROPE este singurul proiect inițiat și aplicat de o organizație din România, aprobat de Comisia europeană prin Programul Erasmus+ Sport – Not-for-profit European Sport Events pentru perioada de implementare 2020-2021 și suntem foarte mândri de faptul că acțiunea desfășurată de noi, timp de șase ani – „Azi sunt Profu′ tău de Sport!” – se va realiza, în cadrul acestui proiect, în 10 țări din Europa”, a declarat Beatrice Mercado, președintele Asociației Junior Sport, inițiatorul Proiectului „WoW Europe”.

Cele 7 acțiuni ale Proiectului „WoW Europe”

1. Conferința de presă de prezentare a Proiectului „WoW EUROPE”, evenimentul prin care se dă startul, în România, a acțiunii „Azi sunt Profu′ tău de Sport!”, are loc la Timișoara, joi, 25 februarie, în prezența unor sportivi de elită și a reprezentanților principalilor parteneri și susținători instituționali ai proiectului din România.

2. „Azi sunt Profu′ tău de Sport!” este o acțiune-fanion, în cadrul căreia, până în iunie, sportivi emblematici din cele 10 țări participante merg în școli, fiecare în țara sa de origine, pentru a susține orele de educație fizică și sport cu elevi, dar și pentru a promova importanța educației fizice și a sportului, atât pentru o viață sănătoasă, cât și pentru practicarea sportului de performanță.

3. Workshop-ul „Sănătate prin sport” va avea loc în luna iulie, la Timișoara, tema principală referindu-se la “creșterea conștientizării cu privire la beneficiile și rolul sportului și al activității fizice pentru sănătate în rândul copiilor precum și îmbunătățirea schimbului de bune practici între sportivi, federații, cluburi și instituții în domeniul sportului și educației pentru promovarea sportului în rândul copiilor din țările organizațiilor participante.” Reprezentanții fiecărei organizații participante din cele 10 țări vor prezenta materiale privind bune practici de promovarea a educației fizice și sportului din țara sa de origine.

4. „Pedaliada!” va avea loc în septembrie în aceeași zi și de la aceeași oră în toate cele 10 țări participante și constă într-o călătorie cu bicicleta pe un traseu prestabilit, de dificultate medie, în echipe-simbol: copii, părinți, bunici.

5. „Ora deschisă de sport”, considerat evenimentul emblematic al proiectului, se va desfășura de asemenea în luna septembrie, simultan în toate cele 10 țări participante. Acțiunea constă în mini-concursuri și demonstrații ale marilor campioni, care au loc în locații aflate în zone reprezentative la nivel național, atât din punct de vedere cultural, cât și turistic.

6. Workshop „De la experți în sport către oameni” va avea loc în octombrie, la Timișoara și este un eveniment la care vor veni reprezentanți ai organizațiilor participante din cele 10 țări, care vor prezenta importanța și impactul promovării sportului și educației fizice, în cadrul proiectului, prin intermediul marilor sportivi în rândul copiilor.

7.  Conferința de închidere a proiectului va avea loc în luna octombrie, la Timișoara, Cu această ocazie vor fi prezentate activitățile implementate ale Proiectului „WoW EUROPE” și rezultatele obținute, cu accent pe impactul acțiunilor asupra mișcării sportive atât la nivel local cât și european.

Proiectul „WoW Europe”, conceput și accesat de Asociația AMA EVENTS, este coordonat de Asociația Junior Sport în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș și cofinanțat de Comisia Europeană prin Programul European Erasmus+ Sport, Not-for-profit European Sport Events, fiind aliniat la obiectivele specifice urmărite în domeniul sportului, respectiv, „încurajarea participării la sport și activitate fizică, în special prin sprijinirea punerii în aplicare a orientărilor UE privind activitatea fizică.”

TVR și TVR Timișoara sunt parteneri media ai proiectului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite