„With love from Ukraine”, biscuiţii cu dragoste: Povestea a trei refugiate, care vând dulciuri de casă în România

„With love from Ukraine”, scrie Anna, de mână, pe fiecare punguţă de biscuiţi pe care o pregăteşte. Aşa le mulţumeşte românilor care comandă prăjiturile făcute împreună cu mama şi soacră ei.

„Nu putem să nu lucrăm. Aveam nevoie să facem ceva. Avem o bucătărie mică şi putem să facem doar aceşti biscuiţi. Prima dată când am făcut i-am dus vecinilor noştri români şi ne-au spus că sunt buni. Aşa a început totul”, povesteşte Anna.

Primesc comenzi pe reţelele de socializare, iar pagina lor de Instagram are deja peste 3.000 de urmăritori. Nu au preţuri. Fiecare dă cât poate sau cât vrea. Iar din ce primesc, trimit şi acasă pentru răniţi, pentru bătrâni sau pentru animale.

„În primul rând, este o plăcere. Le aduce bucurie oamenilor. Ei ne sunt recunoscători. Bani nu cerem, le spunem doar: fiecare cât vrea să ofere. Noi nu vindem, îi oferim. Multora care au sunat şi au venit şi nu au bani, le dăm gratis. Le oferim vecinilor, afară, oamenilor, când ne plimbăm cu nepoata”, povesteşte Liudmila, mama Annei.

„Ne-am fi gândit permanent ce se întâmplă la noi în Ucraina, dar aşa suntem ocupaţi şi nu mai avem timp să suferim. Trebuie să lucrăm şi asta ne dă putere. Eu nu am crezut că a fost adevărat. Nu mi-am imaginat că ar fi putut să înceapă războiul”, mai spune Anna.

Era în vacanţă cu socrii, în Istanbul, când a început războiul. Soţul, cei doi copii şi părinţii erau la Bucea. Anna a ales România pentru că e cel mai aproape de casă, iar voluntarii au ajutat-o să se reunească cu familia, în Bucureşti. Vorbeşte zilnic cu soţul ei la telefon, iar acum două săptămâni s-au văzut pentru scurt timp, la graniţă.

„A fost un miracol, pentru că atunci când mi-am trimis fiica şi pe bunica ei în România, plângeam pentru că aveam sentimentul că nu am să le mai văd niciodată. Acum aştept să vină acasă”, spune soţul Annei.

„Facem asta cu dragoste. Pentru că vrem tot timpul, în fiecare moment, în fiecare zi să mulţumim tuturor românilor. Aş vrea să fac mai mult, dar chiar nu pot, pentru că nu sunt acasă”, spune Anna.