Meci superb între Halep și Buzărnescu în turul 2 la Wimbledon. Simona s-a impus în 3 seturi și o va întâlni în turul al treilea pe bielorusa Azarenka.
Războiul româncelor a început echilibrat și s-a mers cap la cap în primul set până la 3 la 3.
Halep a reușit apoi două break-uri și s-a impus în actul I în fața lui Buzărnescu, scor 6 la 3.
Simona a continuat seria bună și în setul 2 cu încă 2 game-uri câștigate. Dar la 2 la 0, Miki s-a trezit și a stopat seria de 5 game-uri pierdute printr-un contrabreak pentru 2 la 1.
Tot Buzărnescu a fost cea care a dominat în continuare, a întors scorul și a dus meciul în decisiv după un 6 la 4 muncit.
Simona a început perfect setul 3, a condus-o cu 3 la 0 pe Mihaela care a început să se grăbească și să facă tot mai multe greșeli neforțate.
Finalul a fost unul tensionat după ce Buzărnescu s-a certat cu arbitra meciului, nemulțumită de o decizie a acesteia.
După ce s-a calmat, Miki a continuat meciul de la 2 la 5 și 0-30, dar nu s-a mai putut concentra și Halep a câștigat 6 la 2 și va merge în turul 3, unde o va întâlni pe Victoria Azarenka.