Wimbledon: Monica Niculescu și Hao-Ching Chan, în sferturi la dublu!

Monica Niculescu și Hao-Ching Chan la Wimbledon
Monica Niculescu și Hao-Ching Chan la Wimbledon
10 iulie 2017, 21:15

Niculescu şi Chan, capi de serie numărul 9, s-au impus într-o oră şi 58 de minute.

Perechea româno-taiwaneză a început mai bine, notează Agerpres, şi a condus cu 2-0 şi 3-1 în primul set, dar adversarele au revenit în meci şi au avut 4-3. Niculescu şi Chan au preluat din nou controlul şi au condus cu 6-5, ratând şi o minge de set. Haddad Maia şi Konjuh au egalat şi au trimis setul în tie break, unde s-au impus cu 7-2.

Niculescu şi Chan au dominat setul secund, în care au condus cu 3-0 şi 5-2, încheind cu 6-3.

Monica şi partenera sa au fost mai bune şi în decisiv, unde au avut 2-0, 3-1 şi 4-2, dar apoi au fost egalate, 4-4. Cele două au reuşit un nou break (5-4), iar apoi au încheiat conturile, după ce au salvat două mingi de 5-5.

Haddad Maia şi Konjuh au comis nu mai puţin de 8 duble greşeli.

Pentru Niculescu este cel mai bun rezultat la dublu în turneul de la Wimbledon, egalând cea mai bună performanţă a sa la un turneu de Mare Şlem, după sferturile de la Roland Garros (2010) şi Australian Open (2012).

Anul trecut, Monica a pierdut în runda inaugurală la Wimbledon.

Perechea Niculescu/Chan şi-a asigurat un cec de 50.000 de lire sterline şi 430 de puncte WTA.

În sferturi, Niculescu şi Chan vor înfrunta cuplul format din americanca CiCi Bellis şi cehoaica Marketa Vondrousova.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite