Washingtonul denunţă apelul Dumei ruse de recunoaştere a independenţei celor două regiuni separatiste din Donbas

Recunoaşterea de către Rusia a independenţei regiunilor separatiste din estul Ucrainei va constitui o 'încălcare grosolană a dreptului internaţional ', a denunţat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, care a criticat rezoluţia votată în urmă cu o zi de către Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului federal) prin care preşedintelui Vladimir Putin i se solicită recunoaşterea independenţei regiunilor Doneţk şi Lugansk din Donbas, susţinute de Moscova, relatează AFP şi Reuters.

16 Februarie 2022, 16:25 (actualizat 16 Februarie 2022, 20:05) Știrile TVR |
Antony Blinken

"Punerea în aplicare a acestei rezoluţii ar submina şi mai mult suveranitatea şi integritatea Ucrainei", a denunţat Blinken, subliniind că aceasta 'va pune şi mai mult la îndoială angajamentul declarat al Rusiei de a-şi continua implicarea într-o manieră diplomatică pentru a se ajunge la o soluţionare paşnică a crizei' de la frontiera cu Ucraina.

Eventuala punere în aplicare a rezoluţiei va 'necesita un răspuns rapid şi ferm din partea SUA, în deplină coordonare cu aliaţii şi partenerii lor', declară Blinken într-un comunicat.

Deputaţii ruşi au votat marţi un apel către preşedintele Vladimir Putin pentru ca Rusia să recunoască independenţa teritoriilor separatiste proruse care luptă, cu sprijinul Moscovei, împotriva armatei ucrainene în estul Ucrainei de opt ani.

Prin această luare de poziţie, SUA s-au alăturat astfel Uniunii Europene, care deja a 'condamnat ferm' marţi rezoluţia Dumei de Stat, prin vocea şefului diplomaţiei UE, Josep Borrell.

La fel ca Bruxellesul, Washingtonul subliniază că aprobarea acestei rezoluţii de către Kremlin ar 'reprezenta o respingere globală de către guvernul rus a angajamentelor sale conform Acordurilor de la Minsk', semnate în 2014 şi 2015, sub mediere franco-germană şi care prevăd revenirea acestor teritorii în cele din urmă sub controlul Kievului.

Kremlinul a admis miercuri că recunoaşterea celor două autoproclamate republici populare Lugansk şi Doneţk nu ar fi conformă cu Acordurile de la Minsk privind reglementarea conflictului din Donbas, a căror respectare Rusia o cere, potrivit EFE şi Interfax.

'Fără îndoială, recunoaşterea lor nu corespunde Acordurilor de la Minsk. Aşa este', a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, la conferinţa sa de presă zilnică.

Vladimir Putin a declarat în nenumărate rânduri că sarcina fundamentală este îndeplinirea acelor acorduri semnate în 2015, care, printre altele, prevăd stabilirea unui statut special pentru Doneţk şi Lugansk (teritorii controlate de separatiştii proruşi), a afirmat Peskov.

Preşedintele rus a luat act de acest apel al Dumei, a spus Peskov, care a subliniat că documentul reprezintă un 'indiciu clar al stării de spirit a deputaţilor şi al punctului de vedere predominant al opiniei publice din ţară'.

Potrivit purtătorului de cuvânt citat, legislaţia rusă nu impune termene şi nici obligaţia şefului statului de a răspunde la acest tip de demers.

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a avertizat marţi că recunoaşterea celor două regiuni separatiste de către Moscova va însemna denunţarea Acordurilor de la Minsk, cu toate consecinţele care decurg din aceasta.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 6°C
IASI 3°C 4°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 10°C 7°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI