Washingtonul consideră „de neiertat” afirmaţiile lui Viktor Orban privind „amestecul de rase”

Recentele afirmaţii ale premierului maghiar Viktor Orban criticând "amestecul de rase" sunt "de neiertat", a apreciat joi diplomaţia americană, transmite AFP, citată de Agerpres.

29 Iulie 2022, 10:24 (actualizat 29 Iulie 2022, 10:29) Știrile TVR |
Foto: Viktor Orban/ Facebook

„O retorică de această natură este de neiertat” la peste „75 de ani după Holocaust”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, citând un comunicat al lui Deborah Lipstadt, reprezentantă specială a Washingtonului pentru probleme de antisemitism.

Liderul naţionalist ungar în vârstă de 59 de ani, un obişnuit al declaraţiilor controversate împotriva migranţilor, a respins sâmbătă, în cadrul unui discurs susţinut la Băile Tuşnad, în România, viziunea unei societăţi "multietnice", potrivit AFP.

„Nu vrem să fim o rasă mixtă”, care să se amestece cu „non-europeni”, a spus el, înainte de a face o aparentă aluzie la camerele de gazare ale regimului nazist.

În comunicatul său, Deborah Lipstadt a mai declarat că este „profund alarmată” de un discurs care a folosit „o retorică evocând în mod clar ideologia rasială nazistă”.

„Afirmaţiile pe care le-am auzit de la premierul Viktor Orban nu reflectă valorile comune care leagă Statele Unite de Ungaria, care constituie bazele relaţiei dintre cele două popoare ale noastre”, a estimat Ned Price în faţa presei.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 5°C 5°C
CLUJ 5°C 5°C
CONSTANTA 9°C 8°C
CRAIOVA 8°C 6°C
BRASOV 4°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI