Washingtonul a decis să vândă avioane F-35 Emiratelor Arabe Unite

Aparat F35
Aparat F35
29 octombrie 2020, 20:02

Achiziţionarea de către Emiratele Arabe Unite a acestei tehnologii „va modifica într-un mod semnificativ echilibrul de forţe în Golf şi va afecta avantajul militar al Israelului”, principalul aliat al Washingtonului în regiune, şi-a exprimat îngrijorarea alesul democrat Eliot Engel, într-un comunicat.

Decizia a fost anunţată într-un mod informal aleşilor din Comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor, a precizat alesul democrat.

Departamentul de Stat, care anunţă de obicei vânzările de arme către alte ţări, nu a dezminţit informaţia, subliniind că acestea sunt anunţate după ce Congresul este notificat oficial.

Anunţul intervine în contextul în care secretarul american al Apărării, Mark Esper, efectuează joi o scurtă vizită la Tel Aviv, pentru noi discuţii privind „avantajul militar calitativ” al Israelului în regiune.

Săptămâna trecută, Israelul a anunţat că nu se va opune vânzării de către SUA a unor avioane de tipul F-35 către Emirate după normalizarea relaţiilor celor două state, în condiţiile în care a primit asigurări de la Mark Esper.

Din punct de vedere istoric, Israelul se opune vânzării de avioane F-35 altor ţări din Orientul Mijlociu, inclusiv Iordaniei şi Egiptului (cu care a semnat acorduri de pace), întrucât doreşte să îşi menţină superioritatea tehnologică. Este politica aşa-numită a „avantajului militar calitativ (Qualitative military edge – QME)”, aplicată din anii 1960 de SUA şi care a fost stipulată în lege.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite