Ploi și ninsori, vânt puternic, drumuri acoperite de gheață - cam acesta e peisajul hibernal al Europei. Furtunile şi zăpada au făcut victime și au stricat planuri de vacanță.
E stare de alertă în 11 provincii din nordul și estul Spaniei. Furtuna Bruno a ucis doi oameni. Unul a căzut, pur și simplu, de la balcon din cauza forței vântului. Celălalt a fost înghițit de ape după ce se avântase cu velierul pe mare, deși în zonă era cod portocaliu.
În zonele de coastă, au fost valuri înalte de 10 metri, iar vântul a bătut cu 120 de kilometri pe oră.
Furtuna au făcut victime și în nordul Belgiei: un mort și 4 răniți, după ce o macara s-a prăbușit peste case și mașini. Întreaga zonă a fost evacuată și au fost emise alerte de-a lungul coastei, unde viteza vântului depășește 90 de kilometri pe oră.
Zeci de accidente rutiere au avut loc pe drumurile alunecoase din Austria; echipele de intervenție sunt suprasolicitate. A plouat foarte mult și apoi temperaturile au scăzut brusc sub zero grade și totul a înghețat. Iar în zonele de munte, au fost emise avertizări asupra pericolului de avalanșe.
Zăpada și gheața le dau bătăi de cap britanicilor: traficul pe autostrăzi e îngreunat, zeci de mii de locuințe au rămas fără curent electric, aeroportul Stansted a fost închis, cursele aeriene au întârzieri pe aeroporturile Luton și Birmingham. Sunt cazuri în care pasagerii au găsit curse convenabile abia pe 3 ianuarie. Așa că și-au dat peste cap planurile de Revelion.