ANM: Ploi, vânt puternic şi ninsori la munte, până duminică seara

10 martie 2017, 10:31

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în sudul, estul şi centrul ţării temporar va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 15 – 20 l/mp şi izolat, mai ales în zona montană, de 25 – 30 l/mp.

La munte, la început vor fi precipitaţii mixte, iar începând de sâmbătă (11 martie) vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu rafale de peste 60 – 70 km/h, spulberând zăpada.

Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în regiunile estice şi sud-estice, cu viteze de 50 – 55 km/h, iar în estul Transilvaniei, precum şi în vestul şi nordul Moldovei, duminică (12 martie) vor fi precipitaţii mixte.

În funcţie de evoluţia meteorologică, ANM va actualiza această informare.

Vremea de astăzi

Vremea se va răci uşor, iar ploile vor cuprinde mare parte din ţară, astăzi, 10 martie.

Temperaturile maxime se vor situa între 6 şi cel mult 13 grade. Sunt anunţate ploi în Sud, în Est şi local în Centrul şi în Nord-Vestul ţării. La munte vor fi precipitaţii mixte, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp.  Şi vântul va fi puternic,  temporar rafalele vor depăşi 50 de km/h.

În Capitală, vremea va fi închisă, iar temporar va ploua. Maxima, în scădere, nu va trece de 9 grade C.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă