Vreme extremă în toată lumea: Inundații în Turcia, tornadă în Olanda, temperaturi de foc la Moscova și Tokyo

Vremea extremă se manifestă pe tot globul, provocând pierderi de vieți omenești și pagube materiale importante. În Turcia, în anumite zone, a plouat fără întrerupere zile întregi.

28 Iunie 2022, 17:18 (actualizat 28 Iunie 2022, 21:53) Știrile TVR |

Inundațiile fac prăpăd în Turcia, în zona de coastă a Mării Negre. În localitatea Inebolu, un pod a fost pur și simplu smuls de șuvoaiele de apă revărsată.

Șase provincii sunt complet sub ape și sute de oameni au fost evacuați.

Climatologii turci atrag atenția că inundaţiile sunt și rezultatul creşterii temperaturii Mării Negre, care a cauzat precipitaţii mai abundente.

În Olanda, o persoană a murit și 14 au fost rănite într-o tornadă care s-a produs în sud-vestul țării. Sunt pagube materiale semnificative. Este cea mai violentă tornadă prin care trece Olanda în ultimii 30 de ani.

Ialia se luptăcu un val de căldură neobișnuit pentru această perioadăa anului. Sunt temperaturi record în toate provinciile, iar seceta face prăpăd. Sunt zone

în care nu a mai plouat de 120 de zile. Autoritățile locale cer populației să folosească apă cu mare zgârcenie.

Căldură neobișnuită la Moscova: 32 de grade. Locuitorii capitalei ruse nu-și amintesc să mai fi fost așa cald la final de iunie.

Temperaturi de foc și în Japonia. Cea mai afectată e zona Tokyo. Sistemul de electricitate e supraîncărcat, toată lumea stă cu aerul condiționat pornit și în aceste condiții se produc întreruperi de curent.

Oamenii sunt sfătuiți să facă economie cât mai mult posibil și, atunci când aerul condiționat e pornit, să renunțe la alte aparate care consumă curent.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 27°C
IASI 24°C 24°C
CLUJ 21°C 19°C
CONSTANTA 24°C 26°C
CRAIOVA 23°C 22°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI