Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind restituirea unor bunuri imobile băncilor în schimbul stingerii creditelor, cu 233 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi o abţinere. Bancherii susţin că prin adoptarea acestei legi vor fi avantajaţi cei care fac speculă imobiliară. În plus, băncile ameninţă cu scumpirea creditelor.
Practic, 800.000 de români care au făcut un credit ipotecar şi care nu îşi mai pot permite să îşi achite ratele pot da bunul ipotecat băncii, chiar dacă valoarea acestui bun nu acoperă în totalitate creditul.
Camera Deputaţilor a adoptat pe articole proiectul de lege privind restituirea unor bunuri imobile băncilor în schimbul stingerii creditelor. Controversatul proiect a fost susţinut de toate partidele şi a intrat, miercuri, în procedura de vot final.
În vreme ce băncile se opun cu toate forţele pentru a fi adoptat acest proiect de lege în Camera Deputaţilor, for decizional, iniţiatorii acestui proiect de lege au susţinut în faţa colegilor avantajele aprobării acestei iniţiative legislative. Spun aceştia, 800.000 de români care au credite ipotecare şi nu-şi mai pot plăti ratele pot da băncii bunul ipotecat chiar dacă valoarea acestuia nu acoperă în totalitate valoarea creditului. Bancherii nu susţin această iniţiativă legislativă deoarece odată adoptată această lege, spun banchereii, vor fi avantajaţi cei care fac speculă imobiliară. În plus, băncile ameninţă cu scumpirea creditelor, plus avansul ar putea fi mai mare, a transmis corespondentul TVR Maria Buruiană.
Camera Deputaţilor este for decizional. Legea merge acum la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.
Odată ce va fi promulgată de şeful statului curg 15 zile până când va fi publicată în Monitorul Oficial. De atunci intră în vigoare această lege. Cel mai probabil, legea va intra în vigoare anul viitor, a mai precizat corespondentul TVR.