Von der Leyen: UE va continua să susţină Ucraina atât timp cât va fi necesar

Ursula von der Leyen
Ursula von der Leyen
17 ianuarie 2023, 14:11

”Sprijinul neclintit pe care noi îl aducem Ucrainei nu va cunoaşte nicio relaxare. Indiferent că este vorba despre a ajuta la restabilirea alimentării cu electricitate, cu căldură sau cu apă ori pentru a pregăti eforturile de reconstrucţie pe termen lung”, a accentuat şefa executivului UE.

Aceasta a menţionat că virarea marţi a primei tranşe de 3 miliarde euro din pachetul de sprijin european în valoare de 18 miliarde euro pentru Kiev este un ”mesaj puternic” de susţinere pentru stabilitatea financiară a Ucrainei.

La rândul său, Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, s-a adresat participanţilor Forumul de la Davos, cerându-le să îşi imagineze războiul ”prin ochii oamenilor ale căror vieţi au fost aruncate în hoas” şi subliniind că invazia rusă a ”traumatizat” familii întregi din ţara sa.

”Vă uneşte pe toţi faptul că sunteţi cu adevărat influenţi. Dar nu toţi dintre dumneavoastră folosesc această influenţă sau uneori o folosiţi într-un mod care mai mult divide”, a spus Olena Zelenska.

La Forumul Economic Mondial de la Davos sunt prezente numeroase oficialităţi ucrainene, printre care prim-vicepremierul Iulia Sviridenko.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se adreseze participanţilor la eveniment miercuri, prin videoconferinţă.

Sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite