Vom avea card și pașaport de vaccinare?

Test vaccin anti covid
Test vaccin anti covid
15 decembrie 2020, 19:47

Americanii încep vaccinarea în masă în aceste zile, sperând să acopere o parte cât mai mare a populației până la finalul primăverii. Au apărut însă discuții atât despre cardul de vaccinare pe care îl va primi fiecare cetățean cât și despre campaniile media și social media în care asociațiile oamenilor de afaceri cer cetățenilor care sunt sănătoși să meargă la testare pentru a atenua procentul de infectare care apare atunci când se testează doar adulții cu simptome.

Americanii vor primi un card de vaccinare prin care se va ține evidența celor vaccinați. Autoritățile spun că acest card este important pentru a ști când te-ai vaccinat și ce tip de vaccin ai avut, fiind vorba despre două tipuri ce se așteaptă să fie aprobate de către FDA. În plus, cardul va fi o dovadă importantă pentru faptul că ai făcut vaccinul.

“Atâta timp cât vaccinul se va efectua în două părți, vorbim despre o primă doză și o a două doză într-un termen de 21-28 de zile, pacientul are nevoie de toate aceste informații înscrise în card” explică Lisa Meadows, membru al American School Health Association pentru  healthline.com.

Nu este încă destul de clar dacă aceste carduri de vaccinare vor fi sau nu obligatorii în viitor. Medicii amintesc că astfel de carduri există și în prezent, mai ales pentru copii sau pentru adulții cu istoric medical complex. Indiferent dacă aceste carduri vor exista fizic sau nu la scară largă, evidențele vor fi ținute în mod firesc în baze de date internaționale și cu ajutorul unor aplicații ce vor fi lansate în perioada următoare.

În timp ce unii dintre noi gândesc tot felul de scenarii despre posibilele utilizări ale cardurilor de vaccinare, Internațional Air Transport Asociation (IATA), asociația mondială a operatorilor de zboruri internaționale din care fac parte 290 de companii aeriene importante,  lucrează deja la pașaportul digital de vaccinare.

Va exista o bază de date online pentru călătorii pe rutele internaționale în care se va putea verifica fiecare pasager dacă este vaccinat anti COVID 19, la acesta bază de date având acces și autoritățile vamale.

Bazele de date interconectate pentru pașaportul digital online se află în fazele finale de testare și se estimează că vor putea fi operabile la începutul anului viitor.

O altă noutate adusă de pandemia care a ocupat tot anul 2020 este aceea că mai multe asociații ale oamenilor de afaceri din SUA au lansat campanii în social media prin care îndeamnă oamenii sănătoși, fără simptome, să meargă să facă testul COVID.

În general se duc la testare oamenii care au simptome, iar cei sănătoși evită testarea, considerându-se că astfel procentele de infectare nu reflectă chiar fidel realitatea.

Oamenii de afaceri au început astfel de campanii și au trimis și angajații sănătoși la testare pentru a încerca să echilibreze procentul infectărilor din statistici și să evite închiderea zonelor în care își desfășoară afacerile. O interesantă strategie anti lockdown, despre care s-a discutat destul de mult în ultimele zile în mai multe zone din Statele Unite.

Este clar că trecem într-o nouă etapă a pandemiei. Dar și aici vom avea suprize și situații inedite. Măcar putem spera că această fază va fi puțin mai optimistă și privind spre luminița de la capătul tunelului.

Autor: Răzvan Nicolescu

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă