Voluntar pentru România. La 21 de ani, basarabeanul Alexandru Rotaru a făcut pentru țara noastră cât alții într-o viață

27 martie 2018, 08:47

Când îl vezi prima dată pare un tânăr obișnuit. Un pasionat de fotografie care încearcă să surprindă prin obiectivul aparatului foto, frumusețile Bucureștiului. Dar când ajungi să îl cunoști, descoperi că, până la vârsta de 21 de ani, a făcut pentru semenii săi, cât alții într-o viață. Și totul ca voluntar.

Alexandru Rotaru s-a născut într-un sat din sudul Basarabiei, într-o familie de profesori. A crescut cu poveștile bunicilor despre școala românească din perioada interbelică și despre frumusețile Brăilei. La doar 15 ani, a luat hotărârea să descopere România cu ochii lui și s-a înscris la un liceu economic din orașul dunărean.

Am găsit o Românie frumoasă, schimbată, mult schimbată de ce îmi povestea bunica mea, în perioada interbelică. Tramvaiul nu mai era cu cai, era pe electricitate, dar era în Brăila. Pot să spun că oamenii și imaginile oamenilor pe care mi-i descria bunica mea erau exact aceiași. Niște oameni cu chipuri calde” – Alexandru Rotaru.

În liceu, Alexandru a fost olimpic la economie, geografie, religie și rusă. A devenit membru activ al orașului pe care îl iubea. A fost ghid pentru turiștii care voiau să descopere fascinantele catacombe și arhitectura deosebită a Brăilei. Ca translator a însoțit ansamblurile folclorice la evenimentele din străinătate. S-a implicat și în campaniile de prevenire a consumului de droguri în școli. Dar cel mai mult și-a dorit să-i  ajute pe copiii cu autism.

Sunt extraordinari prin sinceritatea lor, crezând permanent că sunt exemplul meu de sinceritate în viață. Sunt oameni care se bucură pentru un pătrățel desenat corect. Sunt oameni care îți dau întreaga dragoste fără a cere nimic înapoi” – Alexandru Rotaru.

După absolvirea liceului, Alexandru s-a mutat în București. Anul trecut, a devenit student al Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene. În cei șase ani, cât a trăit în România, nu a uitat niciun moment de semenii săi de peste Prut. Alex coordonează o campanie prin care, deja, peste 40.000 de basarabeni au putut să viziteze România.

Când vezi oameni de la 4 ani la 74 de ani, oameni care plâng când văd pentru prima dataă Ateneul Român, oameni care plâng pentru că văd prima dată munții, oameni care stau două ore în Cheile Bicazului și zic doamne ce munți frumoși avem, mulțumesc Dumnezeule că este țara mea!” – Alexandru Rotaru.

În toți acești ani, Alex s-a implicat și în campaniile prin care peste un milion de cărți românești au fost trimise dincolo de Prut. Când a plecat din Republica Moldova, în anul 2012, erau de nouă ori mai multe cărți în limba rusă decât în limba română.

Interacționând cu oamenii de acolo mi-am dat seama că această foamă de carte, această lipsă de adevăr, i-a făcut să se bucure pentru fiecare pagină a lui Sadoveanu într-un mod aparte. O carte cu un Eminescu necenzurat, o carte cu un Creangă sincer. (…) Vezi zâmbetul acela și căldura sufletească pe care ți-o transmit și fără vorbe” – Sincron Alexandru Rotaru.

În prezent, Alexandru Rotaru moderează o emisiune la un post TV care emite în Republica Moldova.

În ciuda tuturor eforturilor pe care le-a făcut, Alexandru Rotaru nu are încă cetățenie română. Abia în septembrie, după trei ani de luptă cu birocrația, va depune jurământul de credință pentru țara pe care o iubește încă din poveștile buncilor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite