Volodimir Zelenski: Sunt convins că România va participa la refacerea Ucrainei după război. Mulţumesc întregului popor român pentru ajutorul acordat refugiaţilor

4 aprilie 2022, 19:51

„Sunt convins că România va susţine tot ce trebuie pentru impunerea dreptăţii. (…) Sunt convins că România şi firmele româneşti vor participa la programele pentru refacerea Ucrainei după război. Vom propune partenerilor noştri să preia refacerea unor regiuni care au fost distruse de Rusia. Potenţialul nostru, puterea noastră internă este mare, dar avem nevoie de ajutor pentru a reface viaţa în Ucraina,” a afirmat Zelenski în discursul ţinut prin videoconferinţă în Parlamentul României.

El a mulţumit poporului român pentru susţinerea acordată refugiaţilor.

„Mulţumesc întregului popor român pentru ajutorul acordat refugiaţilor din Ucraina. Sper că vom avea condiţii ca Rusia să renunţe la război şi oamenii să se poată întoarce acasă, în Ucraina. Această experienţă de susţinere şi respect reciproc şi bunătate dintre popoarele noastre este o bază pentru o apropiere şi mai mare dintre popoarele şi statele noastre”, a declarat liderul de la Kiev.

„Cum situaţia va permite, vreau să încep un dialog cu România pentru întreaga protecţia comunităţilor româneşti din Ucraina şi comunităţilor ucrainene din România, să asigurăm toată susţinerea pe care o putem. Viitorul nostru este împreună într-o familie europeană”, a spus preşedintele Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă